Home » Administratie » USR-PLUS vrea și o bază sportivă la fosta unitate militară. Pavăl răspunde că nu se poate!

USR-PLUS vrea și o bază sportivă la fosta unitate militară. Pavăl răspunde că nu se poate!

Consilierii USR-PULS din cadrul Consiliului Local Vaslui au cerut ca pe amplasamentul fostei unități militare să fie construită și o bază sportivă. Dragoș Chirica, consilier USR-PLUS, a spus că a fost lansată o întrebare privind acest obiectiv din oraș, iar foarte multe persoane au solicitat amenajarea unei asftel de baze sportive. Cererea vine în contextul în care persoanele adulte din municipiu nu au posibilitatea să practice sportul, într-o bază sportivă administrată de municipalitate.

„Complexul de servicii comunitare nu cuprinde doar ceea ce găsim acum, ci este mult mai larg. Aș fi vrut să vedem că acolo sunt integrate mai multe categorii de cetățeni ai municipiului Vaslui. La fosta unitate militară să fie construit și un complex sportiv, cu diferite terenuri de fotbal, tenis, baschet etc”, a precizat Dragoș Chirica.

Vasile Pavăl, primarul municipiului Vaslui, a răspuns că o regulă de urbanism este aceea de a nu suprapune diferite activități.

„Cum să amestecăm sportul alături de servicii sociale pentru persoane în vârstă, care au un anumit tipic și pentru care trebuie obținute anumite autorizații de funcționare?!”, a punctat Pavăl. Primarul a adăugat că prin preluarea amplasamentului trebuie respectate anumite direcții de investiții, iar un teren de baschet poate fi construit pe un alt teren din oraș.

După ce a fost supus la vot, proiectului de hotărâre a fost aprobat în forma inițială. Astfel,  Primăria Vaslui va investi 193.719.979 lei (cu TVA) pentru construirea complexului de servicii comunitare. Căminul pentru persoane vârstnice va avea 150 de locuri; cantina socială 150 de locuri; adăpostul de noapte pentru oamenii străzii 40 de persoane; centrul rezidențial pentru persoane fără adăpost 24 de persoane; centrul rezidențial de îngrijiri paliative 100 de locuri.

(Dănuț CIOBANU)

 

 

 

About Ciobanu Danut

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*