Home » Local » Reținut pentru încălcarea ordinului de protecție

Reținut pentru încălcarea ordinului de protecție

Polițiștii Secției 8 Poliție Rurală Iana au reținut un bărbat din Bogești, comuna Pogana, județul Vaslui, cercetat sub aspectul săvârşirii infracțiunii de  încălcarea măsurilor dispuse prin ordinul de protecție.

La data de 10 februarie a.c., polițiștii Secției 8 Poliție Rurală Iana au depistat, în flagrant, un bărbat în vârstă de 26 de ani, care a încălcat măsurile dispuse prin ordinul de protecție.

Poliţiştii au stabilit că la data de 10 februarie a.c., ora 14.30, bărbatul ar fi încălcat prevederile ordinului de protecție emis de către Judecătoria Bârlad, la data de 22 octombrie 2021 și s-ar fi deplasat la domiciliul persoanelor vătămate,  un bărbat în vârstă de 51 de ani și o femei în vârstă de 49 de ani, din comuna Pogana.

Având în vedere faptul că acesta avea cunoştinţă despre obligaţiile stabilite de instanța de judecată, prin care era obligat să păstreze o distanţă de 200 metri faţă de părinții săi şi de locuinţa acestora, bărbatul a încălcat cu bună ştiinţă ordinul de protecţie.

La data de 14 februarie a.c., în baza probatoriului administrat, polițiștii l-au reținut pe bărbat pentru o perioadă de 24 ore, iar astăzi, acesta urmează a fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Bârlad, cu propunerea emiterii unei măsuri preventive.

Cercetările sunt continuate de către polițiști, în vederea probării întregii activități infracționale a bărbatului.

 

About Axinte Radu Alexandru

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*