Home » National » Vouchere de până la 500 de lei pentru profesorii din Cluj-Napoca care vor să-și dezvolte competențele digitale

Vouchere de până la 500 de lei pentru profesorii din Cluj-Napoca care vor să-și dezvolte competențele digitale

Idee cu totul inedită și prosperă la Cluj Un proiect de hotărâre prin care cadrele didactice din Cluj-Napoca să poată obține vouchere educaționale pentru perfecționare digitală a fost anunțat de primarul Emil Boc. Instituția condusă de acesta urmărește, potrivit unui mesaj publicat, miercuri, pe Facebook, să suporte de la bugetul local cheltuieli pentru cursuri de perfecționare în domeniu, în valoare de până la 500 de lei.

Obiectivele proiectului Primăriei Cluj-Napoca, inițiat de USR, sunt, potrivit anunțului făcut de primar pe Facebook:

– Perfecționarea competențelor digitale prin utilizarea surselor și resurselor digitale ale cadrelor didactice din învățământul preuniversitar de stat din municipiul Cluj-Napoca;

– Identificarea, evaluarea și selectarea resurselor digitale pentru predare, învățare și evaluare;

– Crearea și utilizarea de noi resurse educaționale digitale;

– Planificarea și utilizarea dispozitivelor și a resurselor digitale în procesul de predare, astfel încât să se îmbunătățească eficiența intervențiilor didactice;

– Utilizarea tehnologiilor digitale pentru implicarea în colaborări cu rol educațional a cadrelor didactice, prin împărtășirea de cunoștințe și experiență a practicilor pedagogice.

– Îmbunătățirea comunicării între cadrele didactice și beneficiarii procesului educațional.

Grila de cheltuieli suportate de la bugetul local pentru cursuri de perfecționare acreditate de către Ministerul Educației, conform proiectului:

– modul de curs între 30 și 59 de ore, în limita a 120 lei;

– modul curs între 60 și 89 de ore, în limita a 315 lei;

– modul curs de minim 90 de ore, în limita a 500 lei.

 

sursă: edupedu.ro

About Axinte Radu Alexandru

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*