Home » National » O altă rețea de vaccinare fictivă a fost destructurată

O altă rețea de vaccinare fictivă a fost destructurată

Din păcate, “beneficiarii” acestor vaccinări fictive ajung în spitale cu forme grave de COVID-19, spre surprinderea medicilor, iar pentru unii dintre ei finalul este tragic.
Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare, împreună cu polițiști din cadrul inspectoratelor de poliție județene Cluj și Timiș, pun în aplicare 13 mandate de percheziție domiciliară, în județele Satu Mare, Cluj și Timiș, într-un dosar ce vizează săvârșirea infracțiunilor de fals informatic, fals intelectual, complicitate la fals informatic și complicitate la fals intelectual privind vaccinarea împotriva Covid-19.
Polițiștii vor pune în aplicare 18 mandate de aducere. La activități participă și polițiști din cadrul Biroului de Ordine Publică Carei, Secției de Poliție Rurală Beltiug, Secției de Poliție Rurală Negrești Oaș, Serviciului Criminalistic și Serviciul pentru Acțiuni Speciale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare.

About Axinte Radu Alexandru

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*