LocalSocial

Colindători agresivi! Mai multi colindători mascați care blocau deplasarea pe DJ 246 au bătut un șofer

Polițiștii Secției 2 Poliție Rurală, din cadrul Poliției Municipiului Vaslui, au reținut trei bărbați, cu vârste cuprinse între 23 și 48 de ani, din comuna Tăcuta, județul Vaslui, bănuiți de săvârșirea infracțiunilor de lovirea sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice.

Poliţiştii Secției 2 Poliție Rurală Vaslui au probat activitatea infracțională a trei bărbați din comuna Tăcuta, bănuiți că ar fi tulburat ordinea și liniștea publică.

La data de 31 decembrie 2025, în jurul orei 22.30, Poliția Municipiului Vaslui a fost sesizată prin apelul unic de urgență 112 de către un tânăr cu privire la faptul că a fost agresat fizic pe stradă.

În urma cercetărilor efectuate, polițiștii din Vaslui au stabilit că, la aceeași dată, în jurul orei 22.00, tânărul de 20 de ani, în timp ce se deplasa cu autovehiculul, împreună cu mama sa, o femeie de 47 de ani, ambii din comuna Tăcuta, au observat pe partea carosabilă mai multi colindători mascați care blocau deplasarea pe drumul județean DJ 246. Cei doi au coborât din autovehicul, cerându-le colindătorilor să elibereze drumul, ocazie cu care au fost loviți de cei trei bărbați, cu pumnii în zona feței.

Conform concluziilor provizorii medico-legale emise de medicii legiști, în urma agresiunii, femeia agresată a suferit leziuni ce necesită 2 – 3 zile de îngrijiri medicale, iar tânărul agresat a suferit leziuni ce necesită 5 – 6 zile de îngrijiri medicale, pentru vindecare.

La data de 5 ianuarie 2026, ca urmare a administrării probatoriului, polițiștii din Vaslui au luat față de persoanele cercetate măsura reținerii, pentru 24 de ore.

La data de 6 ianuarie 2026, aceștia au fost prezentați Parchetului de pe lângă Judecătoria Vaslui, fiind dispusă măsura controlului judiciar pentru 60 de zile.

Cercetările sunt continuate de către polițiști, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Vaslui, în vederea stabilirii și probării activității infracționale a persoanelor cercetate.

 

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button