Home » Local » NOAPTEA MUZEELOR celebrată pe 14 mai 2022 la Bârlad

NOAPTEA MUZEELOR celebrată pe 14 mai 2022 la Bârlad

O inițiativă generoasă lansată în anul 1997, la Berlin, s-a transformat într-un mare eveniment cultural, patronat de Consiliul Europei, UNESCO și Consiliul Internațional al Muzeelor (ICOM), prin care numeroase muzee, în parteneriat cu diverse alte instituții de cultură, își deschid porțile, simultan, până târziu în noapte.
Muzeul bârlădean s-a raliat, în urmă cu mai mulți ani, acestei atât de generoase inițiative, care reprezintă pentru public o frumoasă invitație care aduce în centrul atenției știința, arta, creația în general. În acest an, după doi ani dificili, în care actul cultural a avut de suferit, publicul interesat va putea vizita expozițiile permanente, respectiv cele de arheologie-istorie și artă, găzduite la sediul central, expoziția dedicată sculptorului Marcel Guguianu, precum și expozițiile de la sediul din str. Republicii nr. 235 (expozițiile de numismatică, personalități bârlădene, Cuza și epoca sa, științele naturii).
În preambulul Nopții Muzeelor publicul tânăr este invitat, la ora 18.00, în curtea Pavilionului expozițional Marcel Guguianu la Atelierul de creație organizat sub genericul Pictând figurine din ipsos. Este vorba de o activitate destinată copiilor de toate vârstele, care, într-o atmosferă placută și relaxantă, își pot descoperii creativitatea, imaginația și bucuria de a petrece timpul puțin altfel, în aer liber.
La ora 19.00 se vor deschide porțile muzeului, incluzând toate locațiile, inclusiv Casa Sturdza, unde în urmă cu numai o zi a fost redeschis spațiul expozițional, recent reabilitat, acolo unde a fost vernisată expoziția din cadrul ediției cu numărul IV, a Bienalei „N.N. Tonitza”. Cu acest prilej pot fi admirate aproximativ 200 de lucrări de pictură și grafică semnate de artiști din 40 de țări, de pe 4 continente. Oferta culturală a proiectului Noaptea Muzeelor va fi completată cu o interesantă expoziție de grafică semnată de cunoscutul și talentatul grafician Zuzu Caratănase. Expoziția cu titlul Ex Nihilo Nihil II se dorește a fi o continuare a celei organizate în urmă cu un an, în în acelaș spațiu. Realizatorul lucrărilor este considerat ca fiind unul din cei mai buni gravori ai generației sale, dar în același timp unul din cei mai activi și prolifici artiști vizuali din România. Vernisajul va începe la ora 19.45 fiind susținut de criticul de artă Mihai Plămădeală. În cadrul expoziției vor putea fi admirate și lucrări semnate de artiști celebri, cum ar fi: George Braque, Fernand Léger, Amedeo Modigliani, Gustav Klimt, Rene Magritte, Giorgio de Chirico și Marc Chagall, toate din colecția av. George Șerban, cel care cu dăruire și pricepere a colecționat asemenea valori, iar mai apoi, iată, le pune la dispoziția publicului.
La ora 20.45 publicul melomat este invitat la o întâlnire cu Pianul călător, proiect susținut de Radio România și cunoscutul pianist Horia Mihail. Recitalul va avea loc la Pavilionul expozițional „Marcel Guguianu”, având în program lucrări de Joseph Haydn, Wolfgand Amedeus Mozart, Ludwig van Beethoven.
La ora 21.45 iubitorii de astronomie sunt invitați la Observatorul astronomic unde se vor face observații astronomice cu telescoapele din dotare, dar pot fi urmărite și filme documentare cu teme din domeniul cunoașterii universului.
Programul de vizitare, al expozițiilor permanente și temporare, găzduite în cele patru locații se va încheia la ora 24.00.
Așteptăm cu nerăbdare întâlnirea cu toți bârlădenii iubitori de frumos, artă, știință și cultură, în minunata Noapte a Muzeelor.
Intrarea liberă.

About Axinte Radu Alexandru

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*