Home » Administratie » Proiect transfrontalier, finalizat în comuna Ivănești. Serviciul pentru situații de urgență a fost modernizat

Proiect transfrontalier, finalizat în comuna Ivănești. Serviciul pentru situații de urgență a fost modernizat

Primăria Ivănești a implementat un proiect transfrontalier în parteneriat cu comuna Bulboaca, din Raionul Anenii Noi, Republica Moldova. Proiectul se referă la modul în care este gestionată problematica situațiilor de urgență în cele două comunități. În cadrul programului european a fost achiziționat un buldoexcavator cu accesoriile necesare pentru comuna Bulboaca, în timp ce în Ivănești a fost luată o mașină specializată pentru stingerea incendiilor. Mașina este dotată cu spumă pentru stins incendiile, cu un sistem performant de alarmare și multe alte dotări pentru serviciul de situații de urgență din comună.

„Proiectul a fost derulat cu dificultate, se muncește mult mai mult la un proiect transforntalier. Trebuie ca legislația din cele două țări să fie armonizată, pentru a se ajunge la un numitor comun. Toată documentația a fost tradusă în limba engleză, au fost foarte multe etape și proceduri, dar într-un final am reușit să implementăm acest proiect”, a spus Vasile Novac, primarul comunei Ivănești.

Proiectul are o valoare totală de 300.000 de euro, iar confinanțarea a repreznetat un procent de 10%. De altfel, în comuna Ivănești, în fiecare an au fost accesate în cel puțin trei proiecte europene, care au fost derulate în anii următori. Prin atragerea de fonduri, autoritățile locale caută să suplinească lipsa de finanțare de la nivel local și să dezvolte comunitățile.

„Pe lângă câștigul economic, noi am câștigat o echipă la Primăria Ivănești, iar cei de la Bulboaca o altă echipă. Am câștigat modul de colaborare și eu cred că acest aspect contează foarte mult. Nu o să ne oprim la acest proiect, o să continuăm să facem proiecte pentru cele două comunități. Localitățile din Republica Moldova au nevoie de sprijin pentru implementarea de proiecte”, a mai spus primarul din Ivănești.

(Dănuț CIOBANU)  

About Ciobanu Danut

%d blogeri au apreciat: