Home » National » Reuniunea Grupului de Nivel Înalt România – SUA în domeniul apărării

Reuniunea Grupului de Nivel Înalt România – SUA în domeniul apărării

O nouă rundă a Reuniunii Grupului de Nivel Înalt România – SUA în domeniul apărării avut loc la Bucureşti, în zilele de 11 și 12 mai, cu participarea asistentului secretarului american al apărării pentru afaceri de securitate internațională, Celeste Wallander,  delegaţia română fiind condusă de către Simona Cojocaru, secretar de stat pentru politica de apărare, planificare şi relaţii internaţionale.

 

Vizita oficialului american a reprezentat un bun prilej pentru realizarea unui schimb de opinii pe teme actuale de securitate şi apărare și cooperarea cu SUA, atât din perspectivă bilaterală, cât şi în context aliat.

 

Agenda de lucru a inclus teme de interes comun, precum evoluţiile de securitate din regiunea Mării Negre, cu accent asupra războiului din Ucraina, pregătirea deciziilor ce vor fi luate cu prilejul Summit-ului NATO de la Madrid din luna iunie, cooperarea NATO – UE, cooperarea bilaterală România – SUA în domeniul apărării, planificarea apărării şi achiziţiilor, resursele alocate sectorului apărării şi programele majore de înzestrare derulate cu partenerul american.

 

Pe parcursul reuniunii, cele două delegaţii au evidenţiat ritmul dinamic al Parteneriatului Strategic pentru Secolul XXI dintre România şi Statele Unite, precum şi perspectivele de intensificare a cooperării în domeniul apărării, ca elemente esenţiale pentru securitatea şi stabilitatea ţării noastre şi a regiunii Mării Negre.

 

În marja evenimentului, cei doi oficiali au vizitat Baza Aeriană 57 Mihail Kogălniceanu, prilej cu care partea română a mulțumit SUA pentru angajamentul și contribuția consistentă în vederea asigurării securității flancului estic al NATO, inclusiv în regiunea Mării Negre, repoziționarea Batalionului Stryker, dislocarea unor aeronave F-16 și F-18 pentru consolidarea misiunilor de Poliție Aeriană Întărită în România, acestea fiind doar câteva exemple concrete ale solidității relației transatlantice.

sursă: mapn.ro

About Axinte Radu Alexandru

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*