Home » National » Cod Portocaliu de ploi și furtuni în Oltenia și vestul Munteniei, valabil până luni dimineață

Cod Portocaliu de ploi și furtuni în Oltenia și vestul Munteniei, valabil până luni dimineață

Meteorologii informează că de astăzi de la ora 12 până luni, 30 mai, la ora 10, în Oltenia, vestul și nord-vestul Munteniei și local în Carpații Meridionali, instabilitatea atmosferică va fi accentuată, iar în intervale scurte de timp se vor înregistra cantități de apă de 50-90 l/mp. Vor fi perioade în care se vor semnala și vijelii (viteze de 75-90 km/h), grindină și frecvente descărcări electrice.

De asemenea, sudul, sud-estul și centrul țării intră sub Cod Galben de instabilitate atmosferică accentuată, până luni la ora 10. O avertizare similară vizează și nordul țării (județele Maramureș, Bistrița, zona de munte a județelor Suceava și Neamț), dar intră în vigoare de duminică la ora 12, nu de sâmbătă.

Astfel, instabilitatea atmosferică se va manifesta prin frecvente descărcări electrice, averse torențiale, intensificări de scurtă durată ale vântului, vijelii (viteze de 55-75 km/h și izolat peste 80 km/h) și pe arii restrânse grindină. Cantităţile de apă vor depăşi 20-30 l/mp şi izolat 40 l/mp.

About Axinte Radu Alexandru

%d blogeri au apreciat: