National

Tanczos Barna a redeschis vânătoarea la cocoși de munte. Doar 239 de exemplare pot fi vânate

S-a dat liber la vânătoarea de cocoși de munte după 10 ani interdicție. Printr-un ordin de ministru publicat luni în Monitorul Oficial s-a decis ca în perioada septembrie – noiembrie 2022 să fie vânate 239 de exemplare pe teritoriul României. Cea mai mare cotă de recoltare a fost stabilită pentru județul Harghita. Asociațiile ornitologice sau de mediu se opun categoric vânătorii de cocoș de munte. Ordinul de ministru este semnat de secretarul general al Ministerului Mediului, un personaj controversat, cu foarte multe salarii, indemnizații și pensii plătite de statul român.

În Monitorul Oficial a apărut luni un Ordin de ministru pentru aprobarea cotelor de recoltă pentru specia cocoș de munte (Tetrao urogallus), pentru perioada septembrie—30 noiembrie 2022. Practic, s-a redeschis vânătoarea pentru cocoșul de munte, după 10 ani de interdicție. Potrivit acestui act normativ, s-a stabilit o cotă de 239 de exemplare de cocoș de munte care pot fi vânate, iar cele mai multe cote au fost alocate pentru județul Harghita, locul de baștină al actualului ministru al Mediului, Tanczos Barna (UDMR).

Nu mai puțin de 38 de exemplare au fost aprobate pentru vânare în toamna acestui an în fondurile de vânătoare din acest județ. Pentru comparație, județului Dâmbovița i-au revenit 2 exemplare, iar județelor Prahova, Gorj sau Buzău, câte 3 exemplare.  Ministrul Mediului Tanczos Barna declara recent, înainte de emiterea Ordinului, că nu va aproba o cotă mai mare de 1% din totalul exemplarelor de cocoși de munte inventariate în ultimii ani. Am încercat să vedem cine și cum a făcut împărțirea cotelor de recoltă pe județe, dar aici ne-am lovit de refuzul autorităților de a comunica.

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button