Home » National » Admitere USV 2022 – sesiunea septembrie

Admitere USV 2022 – sesiunea septembrie

Sesiunea septembrie a concursului de Admitere USV 2022 debutează luni, 5 septembrie, și se va desfășura până pe 12 septembrie (fără zilele de sâmbătă și duminică) pentru specializările unde nu există probe, respectiv 9 septembrie, pentru specializările unde există probe. Oferta USV pentru această sesiune conține un total de 619 de locuri fără taxă, dintre care 349 la studiile de licență, iar 270 la studiile de masterat. Acestora li se adaugă locurile disponibile cu taxă, după cum urmează: 1092 la licență (forma de învățământ cu frecvență), 734 la masterat, 234 la conversie profesională și 239 la licență ID. Reamintim faptul că, în această sesiune de admitere, Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava oferă mai multe programe de conversie profesională finanțate de Ministerul Educației, în vederea formării cadrelor didactice din învățământul liceal de stat.

Pentru etnicii români de pretutindeni, în sesiunea septembrie mai sunt disponibile 141 de locuri la ciclul de studii de licență și 162 la cel de masterat. În ceea ce privește studiile doctorale, USV scoate la concurs 44 de locuri bugetate, 8 dintre acestea fiind alocate etnicilor români de pretutindeni, și 83 cu taxă.

Pentru a fi admiși, candidații trebuie să se înmatriculeze cel târziu până la data de 19 septembrie, altfel vor pierde locul ocupat în urma înscrierii. Toți candidații care se înmatriculează și devin studenți ai USV vor primi un sprijin material sub forma unui laptop sau a unei tablete, însoţite de o cartelă SIM cu abonament de date cu o durată de valabilitate de minim 9 luni și cu minimum 50 GB pe lună. În plus, peste 30% dintre viitorii studenți pot primi anual burse, cu valori cuprinse intre 600 și 1100 lei. De aceste burse pot beneficia studenții care au depus la dosar diploma de bacalaureat în original, sau – pentru promoția din anul în curs, dacă liceul nu a eliberat diploma de bacalaureat – adeverința de absolvire în original, studenți care nu au mai urmat un alt program de studii pe locuri bugetate.

Indiferent de poziția pe care o ocupă în clasament, candidatul care se înmatriculează are șansa obținerii unui loc bugetat, având în vedere că unii dintre colegii lui care sunt plasați pe un loc superior au fost admiși și la alte programe de studiu din USV sau la alte universități, fapt care generează modificări în ierarhie. De asemenea, la anumite programe de studiu, primii 3 studenți înmatriculați cu taxă vor primi, pentru primul an de studiu, burse în valoare egală cu taxa de școlarizare pe care ei ar trebui să o plătească.

Evidențiem și faptul că studenții care ocupă, în urma înmatriculării, un loc cu taxă vor putea trece pe un loc bugetat (fără taxă) grație rezultatelor obținute pe parcursul școlarizării, chiar și în timpul primului an de studiu. Menționăm că lista studenților care ocupă un loc fără taxă se reface la începutul fiecărui an universitar, pe baza rezultatelor obținute în sesiunile de examene.

 

Toate informațiile referitoare la sesiunea de admitere septembrie 2022 sunt publicate pe pagina web https://admitere.usv.ro/ .

 

About Axinte Radu Alexandru

%d blogeri au apreciat: