Home » National » Polițiștii timișoreni au sancționat proprietarii de terenuri care nu au curățat spațiile cu ambrozie

Polițiștii timișoreni au sancționat proprietarii de terenuri care nu au curățat spațiile cu ambrozie

Poliţiştii locali din Timişoara au aplicat, în ultimele două luni, 48 de sancţiuni proprietarilor de terenuri din municipiu care nu au intervenit pentru înlăturarea ambroziei, după ce în prima fază a campaniei au fost notificaţi proprietarii a 362 de terenuri neîntreţinute.

Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Locale Timişoara, Daniela Seracin, a anunţat, vineri, că de la începutul lunii iulie până la finele lunii august, poliţiştii locali au verificat 261 de terenuri, constatând în cazul a 37 dintre acestea că proprietarii nu au luat măsurile de cosire a ambroziei în urma somaţiilor, motiv pentru care au fost încheiate procese verbale de constatare a contravenţiei, într-o prima fază cu avertisment. La reverificare s-a constatat că proprietarii s-au conformat şi au cosit terenurile deţinute.

În aceeaşi perioadă, poliţiştii locali au aplicat şi 11 sancţiuni în valoare de 19.500 lei pentru neîntreţinerea terenurilor unor proprietari care nu le-au curăţat de vegetaţie şi resturi. Dintre terenurile pe care s-a constatat prezenţa ambroziei, majoritatea aparţin unor societăţi comerciale, fiind amplasate în locaţii din diferite zone ale oraşului.

 

About Axinte Radu Alexandru

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*