Home » National » Avocatul Poporului contestă decizia luată de Ministerul Educației de a eliminat bursele sociale acordate elevilor din rural ce merg la liceu în altă localitate

Avocatul Poporului contestă decizia luată de Ministerul Educației de a eliminat bursele sociale acordate elevilor din rural ce merg la liceu în altă localitate

“Decizia de a elimina această categorie de burse sociale este pe cât de surprinzătoare pe atât de nedreaptă, având în vedere că ea afectează elevii din mediul rural care sunt nevoiți să meargă în altă localitate la liceu, pentru că nu au în cea de domiciliu o astfel de instituție de învățământ”, subliniază Avocatul Poporului.

Mai mult, atrage atenția instituția, măsura nu fost anunțată public de Ministerul Educației, astfel cum acesta avea obligația legală. “În opinia Avocatului Poporului, prin eliminarea acestor burse se mențin și se vor adânci inechitățile între elevii din mediul rural și cei din mediul urban, ceea ce contravine chiar Proiectului România Educată (…)”, mai transmite instituția condusă de Renate Weber. Cuantumul bursei sociale este de 200 de lei pe lună.

Reamintim, măsura a fost anunțată pentru prima dată joia trecută de Edupedu.ro, care preciza încă de atunci, la fel ca Avocatul Poporului, că măsura nu a fost anunțată public înainte de aprobare. Conform noii decizii, vor primi această bursă elevii din rural care învață în altă localitate, însă doar cei din învățământul primar și gimnazial.

About Axinte Radu Alexandru

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*