Home » Administratie » Cinematografele Independența și Modern au fost preluate de Primăria Vaslui

Cinematografele Independența și Modern au fost preluate de Primăria Vaslui

În data de 14 septembrie 2022, Vasile Pavăl, primarul municipiului Vaslui, a semnat Protocolul de predare-primire între RADEF “RomâniaFilm” și municipiul Vaslui, având ca obiect sălile de spectacol cinematografic Modern și Independența.

Consiliul Local (CL) Vaslui are la dispoziție maxim patru ani pentru a asigura investițiile necesare reabilitării, dotării și modernizării celor două săli de cinema.

Clădirile celor două cinematografe fac parte din patrimoniul imobiliar al municipiului Vaslui și se află într-o stare avansată de degradare. În ultimii ani, sălile s-au transformat în adevărate focare de infecţie și sunt adăpost pentru oamenii străzii.

Reamintim că la începutul anului 2016, proprietarii de la RADEF și-au dat acordul de principiu pentru un protocol de preluare a celor două cinematografe de către autoritățile locale.

Pentru parafarea protocolului, conducerea RADEF a solicitat CL Vaslui să formuleze o hotărâre în acest sens. Însă, după adoptarea hotărârii de către CL Vaslui, documentul a primit un aviz negativ din partea celor de la RADEF.

Potrivit OG nr. 39/2005, cinematografele “Independența” și “Modern” din municipiul Vaslui se află în proprietatea privată a statului și în administrarea România – Film.

În anul 2008, Parlamentul a aprobat Legea nr. 303, act normativ care dădea posibilitatea trecerii imobilelor respective, cu tot cu terenurile aferente, în domeniul public al unităților administrativ-teritoriale și în administrarea autorităților locale. Preluarea clădirilor se putea face cu condiția menținerii destinației inițiale, adică să rămână cinematografe.

(Dănuț CIOBANU)

 

 

 

 

About Ciobanu Danut

%d blogeri au apreciat: