Home » National » Klaus Iohannis susține că lupta anticorupție rămâne un obiectiv al mandatului său de președinte

Klaus Iohannis susține că lupta anticorupție rămâne un obiectiv al mandatului său de președinte

Klaus Iohannis a cerut marți ca pachetul de legi ale justiției să fie „în acord cu recomandările organismelor europene”, într-un discurs pe care l-a susținut la DNA, cu ocazia evenimentului „20 de ani de luptă împotriva corupției”.

„Înființarea Parchetului Național Anticorupție, ca o structură puternică în ofensiva împotriva corupției, a reprezentat un prim semnal al asumării luptei împotriva corupției de către România la cel mai înalt nivel și pe termen lung. În toți acești ani, țara noastră s-a schimbat radical, prin dezvoltarea capacității sale instituționale, prin creșterea nivelului de transparență și integritate în sectorul public și prin transformarea economică și democratică pe care a cunoscut-o. S-au schimbat și mentalitățile, iar societatea românească nu mai tolerează lipsa de corectitudine în viața publică. Cu începuturi inerent timide și marcate de clarificări ale statutului, dificultăți organizatorice sau uneori legate chiar de lipsa voinței politice de a asigura funcționarea acestei instituții, Direcția Națională Anticorupție a făcut progrese mari, ajungând un model la nivel european, furnizor de expertiză și bune practici în lupta împotriva corupției. Parcursul DNA nu a fost, însă, lipsit de obstacole, regrese sau chiar eșecuri punctuale. Ele trebuie să fie evaluate onest, obiectiv, pentru că numai așa se poate învăța din lecțiile trecutului, păstrând mereu în minte obiectivul unei constante îmbunătățiri a activității, în slujba societății și a binelui comun”, a spus președintele Iohannis.

About Axinte Radu Alexandru

%d blogeri au apreciat: