Home » Administratie » Președintele ACoR Vaslui: Se construiește infrastructură numai în zona Ardealului, iar partea județului Vaslui este vitregită

Președintele ACoR Vaslui: Se construiește infrastructură numai în zona Ardealului, iar partea județului Vaslui este vitregită

de Dănuț CIOBANU 

Asociația Comunelor din România – Filiala Vaslui așteaptă un răspuns de la conducerea Ministerului Transportului, privind drumul expres Tişiţa- Crasna- Albiţa. Proiectul a intrat sub semnul incertitudinii, după ce decidenţii politici au hotărât să suspende elaborarea studiului de fezabilitate. Neculai Moraru, președintele ACoR Vaslui, a spus că nu este în regulă ca studiul de fezabilitate pentru acest drum expres să fie suspendat și, în acest sens, este așteptat un răspuns de la ministrul transporturilor. 

Neculai Moraru, președintele ACoR Vaslui, a întrebat de ce se construiește infrastructură numai în zona Ardealului, Olteniei și până la Buzău și undeva în nord către Bacău, iar partea județului Vaslui și Galați este vitregită?!

„Nu este în regulă! Și aici sunt oameni și aici trăiește lumea. Există mișcare privind cerealele din Ucraina și transportul din Republica Moldova care trece pe aici, pe drumul european. Și la noi nu se poate un drum expres! Se spune că la studiul de fezabilitate făcut nu există circulație suficientă. Nu se poate, acum acum să facă și să vadă ce aglomerație e pe drumul european. Se circulă foarte greu și cu tonaj foarte mare”, a spus Neculai Moraru.

Către,
MINISTERUL TRANSPORTURILOR
Domnului Ministru Sorin Mihai GRINDEANU

Spre ştiinţă : Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere

Cetăţenii comunei Fălciu, judeţul Vaslui precum şi autorităţile administraţiei publice locale, respectiv Primarul comunei şi Consiliul local, au luat act cu tristeţe de faptul că cel mai mare şi important proiect de infrastructură din judeţul Vaslui, respective, Drumul Expres Tişiţa- Crasna- Albiţa, a intrat sub semnul incertitudinii, după ce decidenţii politici au hotărât să suspende elaborarea studiului de fezabilitate.
Abandonarea de către autorităţile guvernamentale a acestei investiţii ar reprezenta pentru populaţia din această zonă condamnarea la izolare faţă de lumea civilizata şi menţinerea etichetei “ de cea mai săracă zonă din Uniunea Europeană ”
În lipsa unui drum de mare viteză, circulaţia maşinilor de tonaj greu se desfăşoară prin interiorul localităţilor,de multe ori având loc evenimente rutiere cu pierderi de vieţi omeneşti şi pagube materiale şi din păcate nu există nicio alternativă de a conecta regiunea la coridoarele de transport.
Drumul expres face legătura cu Vama Albiţa, punct de frontieră care este cel mai tranzitat pe frontiera estică cu Republica Moldova, având un volum de trafic de peste patru ori mai mare pentru transportul de mărfuri şi persoane decât Sculeni şi Galaţi- Giurgiuleşti, cu creşteri uriaşe, de peste 10%/an,potrivit statisticilor existente înainte de izbucnirea războiului din Ucraina.
Lipsa unui drum de mare viteză ține această parte a Moldovei într-o continuă subdezvoltare.De-a lungul anilor, mulţi dintre investitorii interesaţi au întors spatele, în ciuda tuturor facilităţilor pe care primarii comunităţilor locale le-au oferit pentru a-i convinge să investească în zonă. Pierderea de timp şi nerespectarea termenelor de livrare ce intervin în cazul unui transport deficitar au cântărit definitiv şi fără excepţie în deciziile tuturor investitorilor care au intenţionat să îşi extindă afacerile în această zonă.
Aşa se face că din anul 1990, judeţul Vaslui figurează cu cea mai acută lipsă a locurilor de muncă, dar şi cu o înaltă rată în ceea ce priveşte migraţia şi în special a tinerilor. În ultimii ani, comuna Fălciu a pierdut aproape 3000 de locuitori iar populația, continuă să scadă.
Cuplarea zonei de est a României, din stânga Siretului, la dinamica economiei naționale se realizează prin mari investiții în infrastructură, iar Tişiţa- Albiţa, este parte a unui coridor european de transport, cel mai important din zonă.
În numele comunităţii locale,vă adresez rugămintea domnule Ministru, să depuneți toate diligențele în deblocarea urgentă a contravtului de elaborare a studiului de fezabilitate pentru realizarea Drumului Expres Tișița – Albița, investiție vitală pentru această zonă a Moldovei.

Vă mulţumim pentru colaborare.
PRIMAR,
Neculai MORARU

 

About Ciobanu Danut

%d blogeri au apreciat: