Home » Administratie » Greu cu dezvoltarea! Construcția depoului și extinderea rețelelor de transport au afectat sever secțiunea de investiții

Greu cu dezvoltarea! Construcția depoului și extinderea rețelelor de transport au afectat sever secțiunea de investiții

Două mari proiecte de investiții au afectat în cursul anului trecut execuția bugetului municipiului Vaslui pe secțiunea de dezvoltare. Este vorba despre extinderea rețelelor de transport și proiectul privind realizarea unui depou.

Eugen Boț, director economic în cadrul Primăriei Vaslui, a precizat că din suma de 80 de milioane de lei care reprezintă nerealizări în cursul anului trecut pe secțiunea de dezvoltare, nu mai puțin 55 de milioane revin celor două obiective de investiții.

„Cele două obiective majore au afectat realizarea părții de venituri și cheltuieli. Acest lucru s-a discutat în Consiliul Local Vaslui, s-a analizat această situație. Proiectele au fost scoase la licitație în două – trei rânduri și s-au actualizat indicatorii economici. Nu trebuie să uităm că se vine dintr-o perioadă pandemică”, a explicat Eugen Boț.

Realizarea investițiilor asumate anul trecut de executivul local a fost de un procent de 41,64%. În acest context, Vasile Jora, consilier local PNL, a spus că pe o scară de la unu la zece realizarea secțiunii de dezvoltare primește doar nota patru.

„Îmi doresc ca această situație să fie pentru ultima dată la Primăria Vaslui. Au fost și niște motive obiective, dar pe ansamblu este nesatisfăcător”, a punctat Vasile Jora.

(Dănuț CIOBANU)

 

 

 

About Ciobanu Danut

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*