Home » Local » Incendiu violent la o locuință din Dodești! A existat pericolul exploziei unei butelii încărcată cu GPL

Incendiu violent la o locuință din Dodești! A existat pericolul exploziei unei butelii încărcată cu GPL

Detașamentul de pompieri Bârlad a intervenit cu două autospeciale de stingere cu apă și echipaje specializate, pentru limitarea și lichidarea unui incendiu izbucnit într-o locuință din localitatea Dodești,  comuna Dodești. În momentul izbucnirii incendiului, în locuință se aflau doi adulți și un copil. Până la sosirea echipajelor de intervenție,  cele trei persoane s-au autoevacuat.

La sosirea pompierilor militari, incendiul se manifesta violent la nivelul unei camere de zi, al acoperișului și la o anexă gospodărească, existând pericolul exploziei unei butelii încărcată cu GPL. De asemenea, exista pericolul propagării flăcărilor la un imobil aflat la o distanță de aproximativ trei metri față de focar. Pe timpul intervenției pompierilor, o persoană a suferit un atac de panică, aceasta primind îngrijiri medicale de la echipajul SAJ Vaslui  ajuns la fața locului.

După aproximativ o oră și jumătate, incendiul a fost lichidat. Au ars două uși și tot atâtea ferestre, acoperișul pe o suprafață de circa 30 metri pătrați, piese de mobilier, bunuri electrocasnice și diverse textile. S-au degradat un aparat de gătit, o butelie și o suprafață de aproximativ 40 metri pătrați de tencuială.

A fost salvată locuința învecinată și alte două camere ale casei cuprinse de flăcări. Cauza probabilă de izbucnire a incendiului au fost scăpările de gaze ale unei butelii.

 

 

 

About Ciobanu Danut

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*