Home » Local » Marius Arcăleanu, despre modernizarea transportului local: „Este cea mai proastă soluție aleasă de executivul PSD în perioada 2019”

Marius Arcăleanu, despre modernizarea transportului local: „Este cea mai proastă soluție aleasă de executivul PSD în perioada 2019”

Marius Arcăleanu, președintele Organizației Județene a Partidului Forța Dreptei Vaslui, s-a referit într-o postare pe contul său de socializare la proiectul privind modernizarea transportului local în municipiul reședință de județ.

Acesta a precizat că a demarat montarea celor 500 de stâlpi (aduși din Polonia) pentru prelungirea rutelor de transport cu troleibuzul către Zona Indistrială și Zona Castanilor în municipul Vaslui.

„Este cea mai proastă soluție aleasă de executivul PSD în perioada 2019, când au votat proiectul. Au luat în calcul o populație de peste 130.000 de locuitori, când știm foarte bine că și ultimul recensământ arată că, astăzi, în municipiul Vaslui nu locuiesc mai mult de 60.000 de oameni”, a scris Marius Arcăleanu pe contul său de socializare.

Președintele Partidului Forța Dreptei Vaslui a adăugat că își menține poziția față de implementarea acestei investiții.

„Având în vedere traficul deja aglomerat al municipiului Vaslui, îmi susțin în continuare punctul de vedere pe care l-am avut și în momentul în care s-a pus în discuție acest proiect. Cea mai eficientă soluție ar fi fost achiziționarea unor autobuze electrice/hybrid de dimensiuni mai mici și construirea unui pasaj pietonal în Crucea Gării”, a precizat Arcăleanu.

(Dănuț CIOBANU)

 

About Ciobanu Danut

%d blogeri au apreciat: