Home » Local » Hoteluri pustii! Afacerile din turism nu și-au revenit după perioada pandemiei de coronavirus

Hoteluri pustii! Afacerile din turism nu și-au revenit după perioada pandemiei de coronavirus

Potrivit datelor Direcției Județene de Statistică Vaslui (DJS), numărul turiştilor cazaţi, (sosirile) în judeţul Vaslui, în luna februarie 2023, a fost de 3.458, înregistrându-se 4.239 de înnoptări.

Spre comparație, în luna februarie 2022 se înregistrau următoarele valori: 2.518 sosiri şi un număr de 3.533 de înnoptări.

„Indicele de utilizare netă a locurilor de cazare a fost de 20,0% în ianuarie 2023 şi 17,9% în februarie 2023”, se arată în buletinul statistic publicat de DJS Vaslui.

La nivelul local, în cursul anului trecut, a fost parafat un protocol de colaborare dintre județul Vaslui și ”Asociația Călător prin România”. Potrivit  documentului, părțile își exprimă acordul privind cooperarea în vederea elaborării și aplicării politicilor de promovare a punctelor turistice din județul Vaslui.

Obiectul protocolului îl reprezintă colaborarea interinstituțională în vederea: realizării și montării plăcuțelor turistice digitale care conțin cod Q.R., care vor fi amplasate pe obiectivele turistice și monumentele de patrimoniu din județul Vaslui (costul de realizare și montare a acestora revine promotorului); completării cu informații din județul Vaslui și utilizării cu titlu gratuit a platformei digitale realizate prin grija promotorului (https://travellerinromania.com/), unde turiștii pot intra în contact cu istoria și legendele obiectivelor turistice, pot cunoaște portul popular și gastronomia tradițională din județ etc.

(Dănuț CIOBANU)

 

 

About Ciobanu Danut

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*