Home » Local » Teren sintetic de fotbal la Liceul cu Program Sportiv Vaslui! Proiectul va fi finalizat până în luna septembrie

Teren sintetic de fotbal la Liceul cu Program Sportiv Vaslui! Proiectul va fi finalizat până în luna septembrie

de Dănuț CIOBANU 

Primăria Vaslui va implementa un proiect privind realizarea unui teren de fotbal cu gazon sintetic la Liceul cu Program Sportiv. Investiția se ridică la peste 3,4 milioane de lei. Licitația va fi la pachet (proiectare plus execuție) și se preconizează ca până în luna septembrie proiectul să fie finalizat. Terenul de sport cu gazon sintetic va deservi activitatea liceului din Vaslui.

Consiliul Local Vaslui a aprobat într-o ședință extraordinară documentația tehnico-economică şi indicatorii tehnico-economici ai proiectului de realizare a unui teren de fotbal cu gazon sintetic la Liceul cu Program Sportiv

Scopul investiţiei propuse este realizarea unui teren sintetic de fotbal şi satisfacerea tuturor cerinţelor celor care doresc să practice un stil de viaţă sănătos şi prietenos cu mediul.

Suprafaţa totală a terenului amenajat va fi de 6.237 m2 (63 m x 99 m) şi va avea următoarea stratificaţie: cauciuc granulat SBR 0,5-2 mm 6 kg m2; nisip cuarţ 20 kg/m2 umplere gazon; gazon sintetic 5 cm; strat de piatră spartă 0-30 mm pentru nivelare etc.

Prin urmare, se vor efectua lucrări de decopertare; executarea traseelor pentru sistemul de drenaj, colectoarele de drenaj; lucrări de aşternere şi compactare strat filtrant; realizarea suprafeţei de gazon sintetic;

realizarea sistemului de iluminat; dotări: terenul va fi dotat cu două porţi fotbal fixe şi patru fanioane aferente celor patru colţuri ale terenului.

Valoarea totală conform devizului general este: 3.480.780 lei cu TVA, din care cheltuieli pentru investiţia de bază: 3.149.359 lei cu TVA, inclusiv organizarea de şantier.

Vasile Pavăl, primarul municipiului Vaslui, a spus că realizarea terenului de fotbal cu gazon sintetic urmăreşte promovarea sportului în general şi a jocului de fotbal în special prin implementarea unor măsuri care să contribuie la atragerea tinerilor către activităţile sportive. Astfel, amenajarea unui teren de fotbal cu gazon sintetic, în condiţiile calitative ridicate şi care oferă o siguranţă maximă practicanţilor este oportună şi prezintă multiple avantaje.

„În contextul în care, în România infrastructura pentru învăţământ si sport este total depăşită fizic şi moral, din cauza lipsei de investiţii din ultimii 30-40 de ani, orice investiţie nouă în acest domeniu este necesară şi oportună pentru relansarea sportului de masă şi a celui de performanţă”, a precizat Vasile Pavăl.

 

 

About Ciobanu Danut

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*