Home » Local » Valeriu Caragață, Administrator Public al Județului Vaslui, a participat la Forumul Național al Administratorilor Publici din România

Valeriu Caragață, Administrator Public al Județului Vaslui, a participat la Forumul Național al Administratorilor Publici din România

În perioada 21-23 Mai 2023 a avut loc în București Forumul Național al Administratorilor Publici din România – Ediția 2023, organizat de AAPRO – Asociația Administratorilor Publici din România.

În cadrul dezbaterilor și lucrărilor Forumului au participat peste 100 de actori relevanți din cadrul membrilor Asociației, administratori publici ai unor județe importante, sectoarele Municipiului București, alte municipii, orașe și comune din toată țara, personalități și parteneri.

Adunarea Generală AAPRO a consfințit o nouă conducere care va gestiona munca Asociației Administratorilor Publici din România pentru promovarea acestei funcții tehnice extrem de importantă în dezvoltarea și modernizarea comunităților locale din țara noastră.

Conducerea AAPRO are un nucleu central și structuri pe tipuri de unități administrativ teritoriale, fiind asigurată de următorii:

Președinte AAPRO Florea Marin, Administrator Public al Mun. Drăgășani, jud. Valcea; Prim Vicepreședinți: Liviu Florea, Administrator Public al Mun. Aiud; Sorin Chiriță, fost Administrator Public al Mun. București; Marian Panait Administrator Public al orașului Sinaia.

Structurile de conducere pe tipuri de unități administrative: Vicepreședinți coordonatori ai activității pentru comune: o Nicu Oneț, Administrator Public al comunei Dudeștii Noi, Jud. Timiș; Mihai Ciubotariu, Administrator Public al comunei Comarna, Jud. Iași; Ionel Zlate, Administrator Public al comunei Smârdan, Jud. Galați; Vicepreședinți coordonatori ai activității pentru orașe: Constantin Ciocoiu Muntiu, Administrator Public al orașului Ocna Sibiului, Jud. Sibiu; Andreea Constantinescu, Administrator Public al orașului Voluntari, Jud. Ilfov; Vicepreședinți coordonatori ai activității pentru municipii: Adriana Miron, Administrator Public al Municipiului Brașov; Elena Tudose, Administrator Public al Sectorului 2 al Municipiului București; Petru Movila, Administrator Public al Municipiului Iași; Cristian Grătianu, Administrator Public al Județului Giurgiu; Valeriu Caragață, Administrator Public al Județului Vaslui; Dumitru Mergeani, Administrator Public al Județului Tulcea; Vicepreședinți coordonatori ai activității pentru județe:

În prima zi a lucrărilor, după Adunarea Generală a AAPRO s-au organizat dezbateri privind rolul funcției de administrator public, soluții de bune practici și modele de succes pentru proiecte de tip Smart Village/City/County, prezentări ale unor soluții inovative din partea unor companii naționale și internaționale de renume.

Din dorința de promovare și profesionalizare a funcției de administrator public AAPRO a lansat noile structuri funcționale interne, respectiv Academia AAPRO, Editura AAPRO precum și proiectul viitorului HUB DIGITAL AAPRO, activități prin care toți cei peste 700 de administratori publici din România precum și cei care vor accede în această funcție vor ava posibilitatea de a accesa programe de perfecționare profesională și training în domenii precum managementul strategic, managementul investițiilor publice, achiziții publice, comunicare și managementul modern al resurselor umane, management de proiect pentru finanțări nerambursabile și multe altele.

Prin experții cooptați precum și lectori din România și din Străinătate Academia AAPRO va garanta un proces de calitate de creștere și îmbunătățire a competențelor, celor care sunt administratori publici, iar resursele de studiu se vor realiza si promova prin Editura AAPRO.

Anul 2023 a adus prima ediție a Premiilor AAPRO, în 22 Mai fiind organizată Gala Premiilor AAPRO unde au fost premiați administratori publici și proiecte de succes de la toate nivelurile administrative, precum și recunoașteri pentru partenerii AAPRO și alte personalități.

Marele premiu a fost câștigat de Marian Constantin Vasile, Administrator Public al Județului Timiș, care a fost desemnat Administratorul Public al Anului 2022 – pentru proiectele derulate și implementate.

Au fost acordate peste 30 de premii pentru fiecare tip de structură administrativ teritoriala, parteneri și premii speciale AAPRO.

În cadrul celei de-a doua zile a lucrărilor Forumului Național desfășurate la Palatul Parlamentului, Senatul României – Sala Constantin Stere a avut loc o dezbatere unde au participat administratori publici, deputați, secretari de stat, reprezentanții Asociației Comunelor din România, personalități și invitați AAPRO. Dezbaterile au arătat nevoia de reglementare suplimentară a funcției de administrator public pentru toate unitățile administrativ-teritoriale din țară, dar și pentru zonele metropolitane, oportunitatea de creare și coordonare prin intermediul administratorilor publici a unor sisteme de management și monitorizare a calității serviciilor publice locale din România, pentru o uniformizare a acestora și pentru o dezvoltare socio-administrativă accelerată.

Prin profesionalizarea unui corp veritabil de experți administratori publici, România va câștiga plus valoare iar comunitățile locale sunt principalii beneficiari prin implementarea cu succes a proiectelor de investiții moderne, accesarea finanțărilor nerambursabile disponibile, acțiuni care conduc în mod direct la creșterea calității vieții oamenilor.

 

About Ciobanu Danut

%d blogeri au apreciat: