Home » Local » Conducerea Organizației Județene Forța Dreptei Vaslui a fost prezentă la sărbătoarea comunei Pădureni

Conducerea Organizației Județene Forța Dreptei Vaslui a fost prezentă la sărbătoarea comunei Pădureni

Duminică, am fost la “Hora” din Comuna Pădureni – la 47 de ani, alături de colegii din Organizația Județeană Forța Dreptei Vaslui. Sunt fericit că am stat alături de oameni muncitori, care au făcut această comună prosperă, dar care în același timp știu să sărbătorească și să se distreze!

Ziua Comunei Pădureni este un eveniment de suflet pentru locuitorii ei, unul așteptat cu nerăbdare de peste an. Începutul de toamnă este momentul când întreaga comunitatea se reunește  pentru a se bucura de revederea cu cei dragi, cu care vor depăna amintirile de peste an. Acum este și momentul distracției după cum le „dictează” programul cultural-artistic ales de edilul șef al comunei.

”Mesaj din cer………”

Surpriza a venit din înaltul cerului, când Dumnezeu și-a revărsat harul asupra cetățenilor acestei frumoase așezări prevestind renașterea unei noi clasei politice. O schimbare autentică nu poate exista fără asumarea unei identități politice, unei doctrine democratice. Discursurile populiste anti-sistem nu înnoiesc, ci adaugă și mai multă confuzie, nu urmăresc ieșirea din politica demagogiei, ci vor numai să schimbe tipul de demagogie. Un partid nu e în primul rând un mijloc de a câștiga puterea, e și un loc al elaborării soluțiilor la problemele cu care se confruntă comunitatea. Fiecare cetățean are o responsabilitate și cu implicare ar putea să schimbe ceva.

 

About Ciobanu Danut

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*