Home » Local » Permise reținute de polițiștii vasluieni! În principal, șoferii au fost taxați pentru depășirea limitei legale de viteză

Permise reținute de polițiștii vasluieni! În principal, șoferii au fost taxați pentru depășirea limitei legale de viteză

Zilele trecute, pe drumurile publice din județul Vaslui, polițiștii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vaslui au acționat pentru creșterea gradului de disciplină rutieră și pentru combaterea principalelor cauze generatoare de accidente rutiere, înregistrate la nivel județean.

La activitățile desfășurate în perioada 1-3 septembrie 2023 au participat polițiști din cadrul structurilor de poliție rutieră care au acționat pentru prevenirea și combaterea principalelor cauze generatoare de accidente rutiere, în special pentru depistarea conducătorilor auto care încalcă regimul legal de viteză sau care conduc vehicule sub influența băuturilor alcoolice sau a substanțelor psihoactive.

Cu ocazia acțiunilor desfășurate a fost constatată săvârșirea a 3 infracțiuni contra siguranței circulației pe drumurile publice.

În urma acțiunilor și controalelor efectuate, cei 35 de polițiști participanți au aplicat 172 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 87. 400 de lei și au reținut 27 de permise de conducere și 4 certificate de înmatriculare.

Cauzele care au condus la reținerea permiselor de conducere au fost: depășirea limitei legale de viteză – (20), depășire neregulamentară – (5) și conducere sub influența alcoolului – (2).

La data de 2 septembrie 2023, ora 21.38, polițiștii Serviciului Rutier, din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vaslui, aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu pe strada Unirii din orașul Negrești, au depistat în trafic și oprit, pentru verificări, un autoturism înmatriculat în județul Vaslui, condus de către un tânăr, în vârstă de 22 de ani, din orașul Negrești.

Datorită comportamentului manifestat și a modului de conducere, conducătorul auto depistat a fost testat cu aparatul drugtest, fiind înregistrat rezultat pozitiv la cannabis.

Ulterior, acesta a fost condus la Spitalul Județean de Urgență Vaslui unde i-au fost prelevate mostre biologice, în vederea stabilirii prezenței substanțelor psihoactive în organism.

Cercetările sunt continuate de către polițiștii Serviciului Rutier Vaslui, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Vaslui, în vederea stabilirii și probării activității infracționale a tânărului, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ”conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”.

La data de 2 septembrie 2023, ora 21.40, polițiștii Serviciului Rutier, din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vaslui, aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu pe strada Unirii din orașul Negrești, au depistat în trafic și oprit, pentru verificări, un autoturism înmatriculat în județul Vaslui, condus de către un bărbat, în vârstă de 27 de ani, din comuna Vulturești, județul Vaslui.

Întrucât conducătorul auto depistat emana halenă alcoolică, a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultând o valoare de 1.00 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Ulterior, acesta a fost condus la Spitalul Județean de Urgență Vaslui unde i-au fost prelevate mostre biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei.

Cercetările sunt continuate de către polițiștii Serviciului Rutier Vaslui, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Vaslui, în vederea stabilirii și probării activității infracționale a bărbatului, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ”conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”.

La data de 3 septembrie 2023, ora 01.27, polițiștii Biroului Rutier Vaslui, din cadrul Poliției Municipiului Vaslui, aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu pe strada Călugăreni din municipiul Vaslui, au depistat cu aparatul radar circulând cu viteza de 86 de km/h, pe un sector de drum unde limita maximă admisă este de 50 km/h, un autoturism înmatriculat în străinătate (Germania) condus de către un bărbat de 33 de ani, din comuna Băcești, județul Vaslui.

În urma verificărilor efectuate, polițiștii vasluieni au constatat faptul că autoturismul figura radiat din circulație, din luna august 2022, iar plăcuțele cu numerele de înmatriculare figurau furate.

Cercetările sunt continuate de către polițiștii Biroului Rutier Vaslui, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Vaslui, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ”punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat”.

 

About Ciobanu Danut

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*