Home » Local » Permis de conducere fals procurat cu doar 100 de euro

Permis de conducere fals procurat cu doar 100 de euro

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Albița efectuează cercetări în privinţa unui bărbat cu cetățenie Croația și Bosnia Herțegovina care a prezentat la controlul de frontieră un permis de conducere fals.

În data de 14 septembrie a.c., în jurul 16.50, în Punctul de Trecere a Frontierei Albița-I.T.P.F. Iaşi, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control, la volanul unui autoturism marca Toyota, înmatriculat în Croația, un bărbat cu cetățenie Croația și Bosnia Herțegovina, în vârstă de 61 de ani.

La controlul de frontieră, bărbatul a prezentat alături de pașaport  și un permis de conducere cu însemnele autorităţilor din Bosnia Herțegovina.

Având suspiciuni cu privire la autenticitatea documentului, au fost efectuate verificări suplimentare, ocazie cu care s-a constatat că permisul nu îndeplineşte condiţiile de formă şi fond ale unuia autentic, fiind fals.

Cu privire la cele constatate, bărbatul a declarat că a procurat permisul de conducere descoperit la controlul de frontieră prin intermediul unui cetățean din Serbia, contra sumei de 100 de euro, pentru a-și găsi de lucru mai uşor un loc de muncă.

În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de uz de fals și fals material în înscrisuri oficiale, la finalizare urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun.

 


Descoperă mai multe la Est News

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

About Ciobanu Danut

Va rugam sa adaugati comentarii decente si politicoase. Va multumim!

Descoperă mai multe la Est News

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura