AdministratieLocal

Concedieri la Prefectura Vaslui! Un număr de 12 angajați ai instituției vor fi disponibilizați

Reforma promovată de Guvernul Bolojan la nivelul administrației publice locale produce prímele consecințe. Un număr de 12 angajați ai Prefecturii Vaslui vor fi concediați, după reducerea schemei de personal. Noua organigramă a Prefecturii Vaslui ar urma să intre în vigoare în luna iulie.                             

Prin această măsură susținută de guvernanți se urmărește eficientizarea administrațiilor publice atât la nivel central, cât și local.Organigrama Prefecturii Vaslui prevedea, până acum, 47 de posturi, însă, acestea vor trebui reduse până la 35.Prin urmare, 12 persoane își vor pierde locul de muncă, în ciuda unor noi negocieri purtate de autoritățile locale cu decidenții de la București.

„Instituțiile au fost împărțite, să spun așa, în patru categorii, categorii care au fost diferențiate prin numărul de UAT-uri, numărul populației, dar și prin actele administrative care sunt în lucru la nivel de fiecare instituție a prefectului pe țară, județul Vaslui situându-se în acest caz undeva la mijlocul clasamentului, fiind o prefectură de nivel mediu. În acest sens, prin dispoziția ordonatorului principal de credite, instituției prefectului județului Vaslui i-au fost atribuite 35 de funcții din cele 47 existente în prezent. Prin urmare, 12 funcții vor dispărea”, a spus prefectul județului Vaslui, Eduard Popica.

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button