A fost semnată autorizația de construire pentru reabilitarea Palatului Copiilor
Primarul municipiului Vaslui a precizat că a semnat autorizația de construire pentru reabilitarea Palatului Copiilor (Casa Mavrocordat), clădire declarată monument istoric care de peste 15 ani stă în paragină suferind un proces continuu de degredare.
„Acum niște ani, o echipă a Inspectoratului în Construcții a verificat imobilul și a ajuns la concluzii alarmante. La această dată, dacă nu se va acționa urgent, clădirea, de o frumusețe aparte, se va prăbuși. A durat ceva până am ajuns în acest punct deoarece a trebuit să ducem mai multe bătălii admnistrative legate de acea proprietate. Am răzbit! Prin acest proiect, administrația locală continuă investițiile în infrastructura educațională, urmărind crearea unor condiții moderne, eficiente energetic și sigure pentru elevii și cadrele didactice din oraș”, a spus Lucian Braniște.
Palatul Mavrocordat situat pe bulevardul Ștefan cel Mare este una dintre clădirile cele mai reprezentative ale orașului, fiind construit între anii 1883 și 1892 de Gheorghe Mavrocordat, proprietarul fabricii de cărămidă și țiglă din Vaslui, descendent al familiei fanariote cu același nume. Palatul a fost apoi cumpărat în anul 1934 de statul român la insistențele mareșalului Constantin Prezan și transformat în Cercului Militar al Garnizoanei Vaslui. Începând cu anul 1956, aici a funcționat „Casa Pionierilor” și apoi „Palatul Copiilor”.
Palatul a fost ridicat din cărămidă și zid, dezvoltat pe un subsol parțial și un parter. Iese în evidență prin bogatele decorațiuni: capiteluri corintice, metope din ceramică smălțuită de culoare albastru deschis și altele, specific stilului eclectic, stil la mare căutare în acele vremuri. Pot fi văzute și elemente care aparțin Renașterii italiene, acestea caracterizându-se prin fierul forjat.
În 2004 este declarat monument istoric, însă litigiile din jurul proprietății asupra imobilului nu au permis un proces de restaurare.


