LocalSocial

Ultimii eroi ai Vasluiului, omagiați cu respect: doar 17 veterani mai sunt în viață

Veteranii de război din județul Vaslui au fost cinstiți printr-o ceremonie solemnă organizată de Ziua Veteranilor de Război, la Monumentul Eroilor din cel de-al Doilea Război Mondial, amplasat în fața Liceului „Mihail Kogălniceanu”.

Evenimentul a debutat cu o slujbă de pomenire pentru cei căzuți pe front, urmată de alocuțiuni și depuneri de coroane și jerbe de flori. Consiliul Județean Vaslui a fost reprezentat de administratorul public al județului, Mircea Gologan, care a transmis mesajul președintelui instituției, Ciprian Ionuț Tifan, subliniind recunoștința față de sacrificiul veteranilor.

”Într-o epocă în care cuvinte precum „datorie” sau „sacrificiu” par uneori abstracte, veteranii noștri de război au dat formă și conținut pe câmpul de luptă, au îndurat frigul, foamea, frica și depărtarea de familie, nu pentru glorie personală, ci pentru ca ideea de „acasă” să continue să existe pentru noi. Să le arătăm că nu sunt niciodată uitați și că le prețuim contribuția la libertatea și securitatea noastră”, a transmis acesta.

Potrivit datelor oficiale, în județul Vaslui mai sunt în viață doar 17 veterani de război, simboluri vii ale unei generații care a scris istorie.

 

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button