Crucea Roșie Română a celebrat 150 de ani de activitate umanitară. S-a rememorat cu această ocazie un secol și jumătate în care solidaritatea, compasiunea și curajul au devenit fapte, iar speranța a ajuns acolo unde era cea mai mare nevoie.
Crucea Roșie Română, prin echipele sale de voluntari, rămâne o organizație care, de 150 de ani, răspunde prezent în fața nevoilor, a suferinței, redescoperind adevăratul sens al umanității.
Activitățile Filialei Vaslui a Crucii Roșii au fost coordonate de director Carmen Carp, proiecte educaționale de interes pentru comunitate urmând să aibă loc la Vaslui pe parcursul întregii veri.
Mesajul reprezentanților Crucii Roșii, la ceas aniversar, este unul ferm:
„Privim cu recunoștință către drumul parcurs și cu încredere către viitor, convinși că cea mai puternică moștenire pe care o putem lăsa mai departe este umanitatea”.
„Primăria Muncipiului Vaslui va continua să susțină astfel de inițiative care promovează voluntariatul, educația pentru sănătate, prevenția, solidaritatea umană atunci când nevoia o impune”, a precizat Lucian Braniște, primarul municipiului Vaslui.
