Administrația Națională de Meteorologie a emis o atenționare Cod galben de instabilitate atmosferică, valabilă duminică, 19 iulie, între orele 10:00 și 23:00. Avertizarea vizează și județul Vaslui
Potrivit meteorologilor, în zonele montane, în Maramureș, Transilvania și Moldova, precum și în nordul Crișanei și al Munteniei, vor fi perioade cu averse torențiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii și grindină.
Rafalele de vânt vor atinge viteze de 50-70 de kilometri pe oră, iar izolat pot depăși 80 de kilometri pe oră. De asemenea, este posibilă apariția grindinei de mici și medii dimensiuni, cu diametre cuprinse între unu și patru centimetri.
În intervale scurte, de una până la trei ore, cantitățile de apă vor ajunge la 20-30 de litri pe metrul pătrat, iar izolat pot depăși 40-60 de litri pe metrul pătrat.
Administrația Națională de Meteorologie precizează că avertizarea va fi actualizată în funcție de evoluția și intensitatea fenomenelor meteorologice.
