Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Bumbăta efectuează cercetări cu privire la un bărbat care a încercat să treacă frontiera de stat în calitate de conducător al unui autoturism, deşi permisul de conducere figura ca fiind suspendat.
În data de 19 iulie a.c., în jurul orei 12:30, s-a prezentat pentru a efectua formalităţile de frontieră, în Punctul de Trecere a Frontierei Bumbăta – ITPF Iași, un cetățean român, în vârstă de 39 de ani, domiciliat pe raza județului Vaslui, aflat la volanul unui autoturism.
Cu ocazia efectuării controlului, în urma verificărilor suplimentare efectuate, colegii noștri au constatat că bărbatul avea dreptul de a conduce suspendat.
În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul de către o persoană căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată, la finalizare urmând a se lua măsurile legale care se impun.
