Proiect de regenerare urbană pentru întreaga zonă a râului Delea
Primăria Vaslui a transmis către Administrația Bazinală de Apă Prut-Bârlad două propuneri de colaborare instituțională, având în vedere că râul Delea se află în administrarea Apelor Române și că doar printr-un parteneriat se poate interveni eficient. Demersurile vizează atât întreținerea cursului de apă, cât și pregătirea unui proiect amplu de regenerare urbană.
„Primul protocol urmărește organizarea în comun a acțiunilor de igienizare, salubrizare și decolmatare pe întreg tronsonul râului care traversează municipiul Vaslui. După aprobarea protocolului de către Consiliul Local, vom putea aloca fonduri din bugetul local pentru astfel de intervenții, astfel încât această zonă să fie întreținută constant și responsabil. Al doilea demers deschide drumul către un proiect de regenerare urbană pentru întreaga zonă a râului Delea, pe aproximativ 3 kilometri. Ne dorim ca acest curs de apă să devină un spațiu atractiv pentru vasluieni, integrat armonios în dezvoltarea orașului și pus în valoare în beneficial întregii comunități”, precizează Lucian Braniște, primarul municipiului Vaslui.
În perioada următoare va fi organizată o consultare publică, pentru ca acest proiect să pornească de la ceea ce își doresc cu adevărat vasluienii. În paralel, va fi constituit un grup de lucru împreună cu specialiștii Apelor Române și vor fi pregătite documentațiile tehnice pentru a identifica cele mai potrivite surse de finanțare.
