Home » Agricultura » Fermierii vasluieni reacționează la dezastrul produs de secetă. Peste 200.000 de euro pentru asigurarea culturilor

Fermierii vasluieni reacționează la dezastrul produs de secetă. Peste 200.000 de euro pentru asigurarea culturilor

Fermierii din județul Vaslui încep să mizeze pe asigurarea culturilor agricole. Până la această dată, la Oficiul Județean pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (OJFIR) Vaslui s-au înregistrat 101 proiecte, depuse pe submăsura 17.1 – Prime de asigurare a culturilor, a animalelor și a plantelor, din cadrul Programului Național de Dezvoltare Rurală 2014-2020. Pentru a beneficia de prime de asigurare, fermierii pot depune proiecte până în data de 30 noiembrie 2020.

Alin Trifu, directorul OJFIR Vaslui, a precizat că au fost asigurate în total 17.900 hectare de culturi agricole. Valoarea nerambursabilă a proiectelor în euro este de 214.999 euro, din care 150.499 euro bani de la UE și restul de la bugetul de stat.

”O noutate a acestei sesiuni o reprezintă intensitatea unică a sprijinului financiar care este acum de 70% din valoarea primei de asigurare eligibile și plătită efectiv de către fermier (solicitantul finanțării), față de sesiunea anterioară când intensitatea era calculată în funcție de dimensiunea exploatației asigurate”, a spus Alin Trifu.

O altă modificare din cadrul acestei sesiuni constă în simplificarea cererii de finanțare, în sensul eliminării obligativității de a completa suprafețele asigurate pentru fiecare parcelă, precum și a calculului privind dimensiunea economică a exploatației.

Riscurile eligibile în cadrul acestei linii de finanțare sunt fenomenele climatice nefavorabile, respectiv: seceta, arșița, inundațiile, grindina, înghețul (timpuriu de toamnă, de iarnă sau târziu de primăvară), ploile torențiale sau ploile excesive și de lungă durată, furtuna, vijelia, uraganul sau tornada.

De asemenea, printre riscurile eligibile pentru finanțare se numără și infestările cu organisme de carantină dăunătoare plantelor prevăzute în HG nr. 563/2007, cu modificările și completările ulterioare.

(Dănuț CIOBANU)

About Ciobanu Danut

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*