”Tarife” noi pentru niscaiva documente false: 200 de euro și … un dosar penal!
Un individ din Repubblica Moldova a simțit pe propria-i piele cam cât de costisitoare poate fi procurarea unui document fals. Pe 6 iulie, bărbatul, în vârstă de 40 de ani, a fost depistat în Punctul de Trecere a Frontierei (PTF) Albița în timp ce avea o carte de identitate și un permis de conducere false.
”În jurul orei 22.00, în Punctul de Trecere a Frontierei Albița – I.T.P.F. Iași, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control a frontierei, un cetățean din R. Moldova, în vârstă de 40 de ani, pasager într-un autoturism, înmatriculat în Germania. Deoarece colegii noștri au avut suspiciuni cu privire la faptul că bărbatul ar deţine documente false, au efectuat verificări suplimentare, ocazie cu care au descoperit asupra sa o carte de identitate cu însemnele autorităţilor din România şi un permis de conducere cu însemnele autorităţilor din Republica Moldova.
Astfel, în urma verificărilor specifice efectuate, poliţiştii de frontieră au stabilit faptul că documentele în cauză nu îndeplinesc condițiile de formă și fond ale unora autentice, ambele fiind false. Cu privire la cele constatate, bărbatul a declarat că a procurat documentele, prin intermediul unei persoane, ale cărei date nu le cunoaște, în schimbul sumei de 200 de euro, cu scopul de a-şi găsi un loc de muncă pe teritoriul Germaniei”,a declarat comisarul – șef Mihaela Denis Lazăr, purtătorul de cuvânt al ITPF Iași.
Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de complicitate la fals în înscrisuri oficiale, la finalizare urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun.