20 de puncte de prim-ajutor în Vaslui, la Bârlad 13 locații, în Huși 16, câte două în Murgeni și Negrești sunt puse la dispoziția locuitorilor în perioadele caniculare, potrivit datelor furnizate de reprezentații Direcției de Sănătate Publică (DSP) Vaslui.
În municipiul Vaslui funcționează 20 astfel de puncte situate în diferite zone, la Bârlad sunt puse la dispoziția cetățenilor 13 locații, în municipiul Huși 16, majoritatea în farmacii, iar în orașele Murgeni și Negrești sunt câte două locuri amenajate pentru distribuția apei și acordarea de ajutor medical specializat.
„Pentru a veni în sprijinul locuitorilor județului care se află în spații deschise în perioada de caniculă, inclusiv al categoriilor vulnerabile, au fost organizate puncte de prim-ajutor și distribuire apă potabilă, cu precădere în zone intens circulate. Le recomandăm cetățenilor să țină cont de sfaturile medicilor și să evite, pe cât posibil, expunerea prelungită la soare, mai ales între orele 11:00 și 18:00”, precizează reprezentanții DSP Vaslui.
Autoritățile sanitare recomandă populației să consume alimente proaspete, achiziționate din magazine care dispun de instalații frigorifice funcționale, dar și fructe și legume proaspete, alimente cu valoare calorică mică și cu un conținut mare de apă.
De asemenea, cetățenii sunt sfătuiți să evite activitățile în exterior care necesită consum mare de energie, iar dacă expunerea la soare la orele amiezii este neapărat necesară, se recomandă o ținută adecvată.
Județul Vaslui se află, de luni, sub avertizare Cod Portocaliu de caniculă. Potrivit unei avertizări emise de Administrația Națională de Meteorologie și Hidrologie, valul de căldură se va extinde și se va intensifica în toate regiunile țării.
