CultureLocal

Bani pentru cultură! Teatrul „Victor Ion Popa” din Bârlad a primit o alocare bugetară în valoare de 854.835 de lei

Guvernul a decis, în ședința de astăzi, alocarea sumei de 142.768.056,58 de lei pentru 75 de teatre, opere, filarmonici și un ateneu din 50 de localități, care funcționează în subordinea autorităților locale din 34 de județe. În județul Vaslui, Teatrul „Victor Ion Popa” Bârlad a primit o alocare bugetară în valoare de 854.835 de lei.

„Sprijinim, prin această măsură, teatrele, operele și filarmonicile care nu beneficiază de finanțare de la stat și care sunt în subordinea autorităților publice locale”, a precizat ministrul Cseke Attila.

Suma reprezintă 2% din impozitul pe venit încasat în perioada 1 iunie 2026-31 august 2026, pentru finanțarea instituțiilor publice de spectacole din subordinea unităților administrativ-teritoriale solicitante din județele: Alba, Arad, Argeș, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brașov, Brăila, Buzău, Caraș-Severin, Cluj, Constanța, Covasna, Dâmbovița, Dolj, Galați, Giurgiu, Gorj, Harghita, Hunedoara, Iași, Maramureș, Mureș, Neamț, Prahova, Satu-Mare, Sibiu, Suceava, Timiș, Tulcea, Vaslui, Vâlcea și Vrancea.

Fondurile au fost repartizate conform solicitărilor transmise către Ministerul Dezvoltării, până la data de 10 septembrie 2026, de către unitățile administrativ-teritoriale în subordinea cărora funcționează instituții publice de spectacole.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button