Evaluarea Națională în județul Vaslui: 69,3% din absolvenții clasei a VIII-a au reușit medii mai mari de 5
În acest an, un procent de 69,3% dintre cei 2.833 de candidați prezenți la Evaluarea Națională au reușit medii mai mari de 5. Cu aceste rezultate, județul Vaslui se află pe locul 5 din coadă în topul județelor, doar în Călărași, Caraș Severin, Teleorman și Mehedinți fiind rezultate mai slabe.
La Evaluarea Națională, absolvenții clasei a VIII-a au obținut 131 de medii peste 9, iar 25 de absolvenți de gimnaziu au reușit să aibă medii peste 9,50.
În județul Vaslui, cele mai mari medii au fost de 9,75, obținute de doi candidați, unul, provenind de la Școala Gimnazială „Anastasie Panu” din Huși și celălalt, de la Școala Gimnazială „Ștefan cel Mare” din Vaslui. Topul celor mai mari medii este ocupat în mare parte de absolvenți ai unor școli din municipiul Vaslui, și doar doi candidați din Bârlad și alți cinci, din Huși, reușind să obțină una dintre cele doar 25 de medii peste 9,50! Alți trei candidați cu medii peste 9,50 provin din mediul rural, de la școlile din Șuletea, Valea Grecului (Duda Epureni) și Berezeni, iar unul, din Negrești.
Rezultatele inițiale obținute de absolvenții clasei a VIII-a la Evaluarea Națională (înainte de contestații) sunt disponibile aici: evaluare.edu.ro
Vizualizarea lucrărilor și depunerea contestațiilor au loc în zilele de 1 iulie, în intervalul orar 14:00 – 18:00, respectiv în zilele de 2 și 3 iulie, conform calendarului aprobat.
La nivelul județului Vaslui, în acest an școlar au fost înscriși 2950 de elevi la evaluarea națională pentru absolvenții clasei a VIII-a în anul școlar 2025-2026. Evaluarea națională a fost organizată în 48 de centre de examen.
Conform legislației în vigoare, evaluarea lucrărilor absolvenților clasei a VIII-a se realizează utilizând platforma dedicată evaluării digitalizate, respectând cu strictețe baremul de evaluare și de notare corespunzător și procedurile specifice.
Pentru fiecare probă scrisă, subiectele și baremele de evaluare și de notare au fost publicate până la ora 15:00 pe site-ul dedicat, la adresa: https://subiecte.edu.ro/2026/evaluarenationala, informații în acest sens fiind postate și pe site-ul Inspectoratului Școlar Județean Vaslui: https://isj.vs.edu.ro/uncategorized/evaluare-nationala-2026.
Comunicarea rezultatelor se va face anonimizat, atât în centrele de examen, cât și pe site-ul evaluare.edu.ro, utilizându-se codurile individuale care înlocuiesc numele și prenumele candidaților, distribuite înaintea primei probe susținute.
Rezultatele inițiale vor fi afișate miercuri, 1 iulie, până la ora 12:00. Vizualizarea lucrărilor scrise și depunerea contestațiilor au loc în zilele de 1 iulie, în intervalul orar 14:00 – 18:00, respectiv în zilele de 2 și 3 iulie.
Soluționarea contestațiilor se va face în perioada 4 – 7 iulie 2026, iar rezultatele finale – după soluționarea contestațiilor – vor fi publice pe 8 iulie 2026.
