Google+
Home » Sanatate » EXCLUSIV (Video) Bebeluș de 4 luni, mort în timp ce era internat la Spitalul de copii din Bârlad! Familia disperată îi acuză pe medici, care nu au știut ce explicație să dea pentru moartea subită a copilului!

EXCLUSIV (Video) Bebeluș de 4 luni, mort în timp ce era internat la Spitalul de copii din Bârlad! Familia disperată îi acuză pe medici, care nu au știut ce explicație să dea pentru moartea subită a copilului!

de Simona MIHĂILĂ

Coșmar de neînchipuit pentru o familie din comuna Fruntișeni care și-a scos, ieri, de la Morga Bârlad bebelușul în vârstă de 4 luni, mort subit în timp ce se afla internat la Secția de pediatrie a Spitalului de Urgență “Elena Beldiman” Bârlad. Mama copilului, Adriana Vieru (45 de ani) susține că a mers luni la spital ca să-și externeze bebelușul, dar în loc de asta, a primit vestea că trebuie să meargă să cumpere hăinuțe și sicriu deoarece copilul e mort.

parinti-copil-mort-fruntiseni1Părinții, care mai au acasa inca opt copii, sunt disperați că nu reușesc să afle exact condițiile în care le-a murit copilul, informațiile pe care le-au primit din interiorul spitalului fiind contradictorii. Din rândul asistentelor li s-ar fi spus că o pană de curent electric produsă luni seară la Spitalul de copii a făcut ca tubul de oxigen la care era conectat copilul să nu mai funcționeze, în timp ce medicii infirmă această variantă. De altfel, mama sugarului spune că nu știe de ce micuțul a ajuns să fie conectat la tubul de oxigen, deoarece știa că starea sănătății lui era bună. sora-tatal-copil-mort-fruntiseni

Femeia a ajuns cu copilul la spital pe 15 martie, din cauză că acesta nu lua în greutate, având doar 3,6 kilograme, cu un kilogram mai mult față de cât avusese la naștere.

parinti-copil-mort-fruntiseni3“L-a luat în primire doamna doctor Tudorița Chetroeș. A spus că băiatul nu a luat în greutate din cauză că îi dădeam lapte de vacă. Nu avem bani de lapte praf, i-am dat numai în prima lună. In zilele cat a stat aici, la spital, i-a făcut tratament, copilul mergea bine, luase în greutate, era vioi, avea scaune normale, râdea, gângurea. La naștere avea un suflu sistolic, dar în spital i-au făcut radiografie la inimioară, iar doamna asistentă mi-a spus că e foarte bine. Vineri (18 martie) eu am avut o problemă medicală, iar doamna doctor mi-a spus să merg la medic să mi-o tratez. Am făcut un atac de panică de la supărare, probabil. Plus că tot auzeam copiii plângând în salon și am simțit că nu mai am aer. Doamna doctor mi-a dat voie să plec, copilul era bine, mi-a spus că nu-i nevoie să stau lângă el și mai bine mă duc să mă tratez. Luni dimineață când am ajuns, m-am întâlnit în curte cu o femeie din sat care fusese internată cu copilul și nu mi-a spus decât atât: <Te duci să iei băiatul? Nu mai ai ce lua>”, a povestit, pentru reporterii Est News, Adriana Vieru, mama bebelușului mort.

Răspunsul pe care l-a primit de la dr. Chetroeș a fost, după cum spune femeia, unul sec: “Mi-a zis că era bolnav, dar că nu știe ce avea și să așteptăm rezultatul autopsiei”.

“Moartea a fost una subită. Se poate întâmpla la sugari, mai ales dacă starea lor de sănătate este una deteriorată. Era neîngrijit și subnutrit”

spita-copii-pediatrieFemeia s-a întors la Fruntișeni dărâmată de veste. Împreună cu soțul său, Dumitru Vieru s-a prezentat marți dimineață la Secția de pediatrie a spitalului, după ce a cumpărat sicriu și hăinuțe, și înainte de a-și scoate fiul mort de la Morgă a avut încă o discuție cu dr. Tudorița Chetroeș.

De data asta, medicul a fost ceva mai generos în detalii, a recunoscut că nu știe exact ce s-a întâmplat.

“În zilele cât copilul a stat internat, starea sănătății s-a îmbunătățit. Dar trebuie luat în considerare că era un copil neîngrijit, subnutrit, cu greutate foarte mică pentru vârsta lui. Era alimentat necorespunzător și pot spune că era chiar flămând când a fost adus aici. Eu nu eram de gardă, era doamna doctor Tătaru. Am înțeles că starea lui s-a înrăutățit brusc, simptomele specifice fiind cele ale unei pneumonii. A fost dus în salonul de urgențe. Moartea a fost una subită. Se poate întâmpla la sugari, mai ales dacă starea lor de sănătate este una deteriorată. Sunt convinsă că îngrijirile care i-au fost acordate au fost cele mai bune. Nu cred că pentru acest copil, cu greutate atât de mică la cele 4 luni ale sale, se putea face mai mult. Autopsia va fi cea care ne va oferi mai multe date”, a fost explicația dr. Tudorița Chetroeș.gheorghiu_adrian

Cadrele medicale au confirmat pana de curent de duminică seara de la Spitalul de copii, dar neagă că bebelușul ar fi fost conectat la tubul de oxigen.

Adrian Gheorghiu, purtătorul de cuvânt al Spitalului de Urgență “Elena Beldiman”, a declarat, pentru Est News: “Copilul a fost adus pe 15 martie în stare gravă. Pe data de 20 martie a fost înregistrat decesul. Deocamdată nu cunoaștem cauza. Fiind moarte suspectă, a fost preluat de Medicina Legală pentru autopsie. Probabil va fi o anchetă”.

Rezultatul examenului anatomo-patologic, efectuat în cursul zilei de ieri de medicul legist Sergiu Savinescu, a confirmat diagnosticul de pneumonie acută interstițială, malnutritie si anemie severa, edem pulmonar.

”Noi vrem să știm ce s-a întâmplat cu băiețelul nostru! Da, era bolnav, dar nu era de moarte. Se simtea bine cand am plecat eu din spital. Nu înteleg ce s-a întamplat. De ce era la tubul de oxigen, de ce nu se recunoaște ca a murit din cauza ca s-a intrerupt curentul electric si el a ramas fara aer? Nu avea nimeni interes sa inventeze asa ceva” – a mai spus Adriana Vieru.

Vom reveni cu amanunte.

Cititi si: Despre bebelusul din Fruntiseni, mort de malnutritie la 4 luni: ”Asta este! Sunt cazuri mult mai grave!”. Cui apartine aceasta afirmatie imbecila!

 

Comments

comments

About Simona Vasile

  • Corina Balintoni

    Cum sa dai lapte de vaca?? Din 200 lei cât primește un copil pe luna sigur își putea permite lapte praf, asta ca sa nu mai zic ca putea sa alăpteze ca doar am fost înzestrate cu așa ceva si era varianta cea mai sănătoasa!! Totul e din vina parinților, pe viitor sa se mai documenteze puțin înainte de a avea grija si a creste un copil, informația e gratuită la fel si alăptarea! E ușor sa găsești scuze si sa dai vina pe alții!!

%d blogeri au apreciat: