Home » Sanatate » Măsură radicală a CJ-ului. Punctul de transfuzii Vaslui va funcționa în cadrul Spitalului Județean de Urgență

Măsură radicală a CJ-ului. Punctul de transfuzii Vaslui va funcționa în cadrul Spitalului Județean de Urgență

de Dănuț CIOBANU 

Consiliul Județean dorește ca noul punct de transfuzii din Vaslui să funcționeze în cadrul Spitalului Județean de Urgență. Decizia șefilor județului vine după ce autoritatea în domeniu invocă tot felul de motive, care duc la întârzierea punerii în funcțiune a obiectivului. CJ Vaslui va asigura întreaga finanțare, iar sângele va rămâne la dispoziția spitalului. În prezent, punctul dispune de toate dotările pentru a fi inaugurat.

Consiliul Județean (CJ) Vaslui intenționează să ia o măsură radicală în ceea ce privește punctul de transfuzii, care se va deschide în municipiul reședință de județ. În prezent, punctul este pregătit pentru a fi inaugurat, însă reprezentanții autorității naționale în domeniu invocă o serie de probleme, în ceea ce privește funcționarea acestuia.

În consecință, Dumitru Buzatu, președintele CJ Vaslui, a precizat că a avut o discuție cu Ana Rinder, directorul Spitalului Județean de Urgență (SJU), pentru ca punctul de transfuzii să funcționeze în cadrul unității de sănătate.

”Noi am pus la dispoziție spațiul, resursele financiare, am asigurat tot ce trebuie pentru acest obiectiv. Este adevărat că fostul prefect al județului Vaslui, Eduard Popica, s-a zbătut foarte mult pe lângă autorități pentru a găsi o soluție pentru finalizarea acestei chestiuni. Spațiul este amenajat, dotarea cu echipemente medicale a fost făcută din banii CJ-ului, a rămas sub ce formă îl deschidem. Cei de la autoritatea națională în domeniu nu sunt interesați de acest punct și pretextează tot felul de lucruri. De aceea am vorbit cu Ana Rinder, pentru ca acest punct să funcționeze în cadrul spitalului”, a precizat Dumitru Buzatu.

Punctul de transfuzii va avea un hol, o sală de așteptare și două camere pentru transfurziile de sânge. Punctul este dotat cu două paturi speciale, fiind achiziționată o cameră frigorifică și alte echipemente necesare. La centru vor lucra asistente medicale din cadrul SJU Vaslui sub coordonarea specialiștilor de la Centrul Județean de Transfuzii Sanguine de la Bârlad.

”Noi vom aloca banii pentru ca punctul de transfuzii să funcționeze la standardele cerute, vom acorda resurse financiare pentru drepturile donatorilor, iar sângele să rămână la dispoziția spitalului. Nu ne-am așteptat ca o problemă atât de importantă să genereze tot felul de piedici, care întârzie punerea în funcțiune. Există într-un spital din București un punct de transfuzii și vom vedea cum a fost organizat, pentru ca să deschidem punctul pe finanțarea CJ Vaslui”, a mai spus Dumitru Buzatu.

Punctul se deschide în luna aprilie 2020

Punctul de transfuzii Vaslui va fi funcțional începând din luna aprilie 2020. Ana Rinder, directorul SJU Vaslui, a precizat că echipamentele medicale pentru dotarea punctului au ajuns la Vaslui.

”Sperăm ca din luna aprilie 2020, punctul de transfuzii Vaslui să își înceapă activitatea. Spațiul din cadrul Policlinicii Vaslui, unde va fi deschis punctul de transfuzii, a fost renovat de către Consiliul Județean conform regulilor impuse de Direcția de Sănătate Publică”, a precizat Ana Rinder.

Potrivit legislației în vigoare, donatorii de sânge primesc, la cerere, pentru fiecare donare șapte tichete de masă, o zi liberă de la locul de muncă sau o zi scutire de frecvență pentru elevi, studenți și militari, în ziua donării. De asemenea, donatorii mai beneficiază de decontarea cheltuielilor de transport pentru cei care au domiciliul sau reședința în altă localitate decât cea în care se face donarea de sânge, reducere de 50% la abonamentul pentru transportul în comun, dacă donarea se face la instituția de profil din localitatea de domiciliu sau din cea în care donatorul este angajat, un buletin de analize cu rezultatele testelor efectuate.

About Ciobanu Danut

%d blogeri au apreciat: