Social

Campania Obiectiv, la finalul așteptat: Jucăriile donate au ajuns la copiii sărmani

Colecta de jucării organizată de ziarul nostru pentru copiii nevoiași din mediul rural a ajuns la final. Zeci de prichindei din comunele Ciocani și Cozmești se pot bucura acum de Crăciun.
Pentru zeci de copii din localitățile Ciocani și Cozmești, speranța Crăciunului plin de jucării, la care visau de multă vreme, s-a împlinit. Totul a fost posibil datorită generozității unui număr impresionant de cititori care a participat la colecta organizată de ziarul nostru. Astfel, sute de păpuși, mașinuțe, jocuri, cărți, ursuleți și cățeluși de pluș au luat în acest an nu calea sacului de gunoi, ci pe cea a Moșului.
Mai întâi, 50 de copii de la Grădinița cu program normal Crâng Nou și Școala primară Crâng Nou, din comuna Ciocani, au simțit că sărbătoarea Crăciunului nu e doar pentru cei bogați. Pentru că aflaseră cu o zi înainte că vor fi vizitați de Moș Crăciun și erau foarte nerăbdători să vadă ce primesc, când a sosit momentul împărțirii darurilor, cadrele didactice abia au reușit să-i facă pe micuți să aștepte liniștiți în clasă.
„Suntem bucuroși cu toții de gestul acesta minunat făcut în preajma Crăciunului. Copiii sunt săraci, provin din familii defavorizate, majoritatea fără venituri, la care poate că Moș Crăciun nu a venit niciodată”, ne-a declarat directorul Florin Nania.
Ziarul Obiectiv nu poate fi decât fericit să împartă recunoștința copiilor cu cei datorită cărora acest eveniment a fost posibil: Grădinița cu program prelungit nr. 9 Bârlad, Lăcrămioara Menciu, proprietara unui cunoscut restaurant din oraș, care a extins campania noastră într-o rețea de socializare, dar și cu alte zeci de bârlădeni care au înțeles că sfințenia sărbătorii de Crăciun nu poate fi reală decât dăruind.

Moș Crăciun Obiectiv la Bălești
Alți peste 20 de copii din satul Bălești, comuna Cozmești, s-au bucurat de dărnicia cititorilor ziarului nostru. Gândurile micuților au fost ascultate de Moș Crăciun și, vineri, în ultima zi de grădiniță din acest an, la sfârșitul serbării în care au evoluat, le-au sosit și cadourile. În aplauzele părinților, sacoșele și pachetele cu jucării au fost împărțite copiiilor bucuroși și curioși.
În fața părinților și a educatoarelor, primarul comunei Cozmești, Hristache Sima, a ținut să mulțumească ziarului nostru, dar mai ales vasluienilor care au venit la redacție pentru a dona jucării. Participanții la campania noastră pot fi bucuroși să afle că micuții din Bălești, ai căror părinți nu își permit prea multe astfel de cheltuieli, au fost foarte încântați de sutele de jucării care au venit la ei în, poate, cea mai frumoasă zi a acestui an pentru ei.

Related Articles

Back to top button