Minuni de astăzi: Uleiul părintelui Ilarion Argatu

Constantin Moroșanu trăiește cu durerea că i s-au făcut multe nedreptăți, din cauza cărora au suferit și suferă încă toți cei din familia sa. Pentru că a refuzat să acopere neregulile pe care le descoperea la unitățile unde făcea controale, a fost marginalizat, umilit și urmărit. Ca să scape de persecuții, s-a înscris în PCR, însă, în ziua de 10 decembrie 1984, a intrat în greva foamei și le-a trimis câte o scrisoare lui Nicolae Ceaușescu, Emil Bobu, Constantin Dăscălescu (primul ministru de atunci) și Ion Frățilă, prim-secretar al județului Vaslui. “De atunci, am fost chemat mereu să dau declarații la securitate. Eu nu declaram nimic, doar colegii mei spuneau despre mine că sunt împotriva PCR și a lui Ceaușescu”, spune el.
La începutul anului 1985, Constantin Moroșanu îl caută pe părintele Ilarion Argatu, pe care îl găsește în biserica din Boroaia, apoi la Mănăstirea Cernica. Îi povestește problemele sale de la serviciu, iar părintele Argatu îl îndeamnă pe vasluianul nostru să citească rugăciuni la miezul nopții și să șteargă clanțele de la ușile șefilor cu batista înmuiată în uleiul sfințit pe care i l-a dăruit. Ca prin minune, timp de aproape patru ani, s-au liniștit apele în instituția în care lucra. Asta până în ziua în care a pierdut sticluța cu ulei sfințit a părintelui Argatu. În prima zi în care nu a mai uns clanțele de la ușile șefilor cu batista înmuiată în acel ulei, s-a făcut ședința prin care s-a votat desfacerea contractului său de muncă.
“Nu mi s-a mai permis să intru în birou. Uleiul de la părintele i-a oprit pe șefii mei să mă dea afară timp de patru ani”, declară el.

Pedepsit pentru că spunea adevărul
Constantin Moroșanu a avut parte în viața sa de multe nedreptăți, dar, deși a trăit pe muchie de cuțit, nu a renunțat la convingerile și idealurile sale. S-a născut la Șișcani, comuna Hoceni, loc renumit prin faptul că adăpostește castelul doamnei Elena-Cuza. Elev foarte bun, Constantin Moroșanu a urmat studii economice și a absolvit Universitatea “Alexandru Ioan Cuza” Iași.
“Mi-au propus să mă angajeze la Poliție încă de pe când eram în facultate, dar n-am acceptat. Am ajuns, prin repartiție guvernamentală, la Direcția Județeană de Poștă și Telecomunicații Vaslui. Am fost întotdeauna antifurt, antifraudă, anticorupție. Furtul este un păcat capital, la care se referă și porunca a opta din cele zece. Cifra 8 seamănă cu semnul infinit. Asta înseamnă că păcatul este un delict grav, care nu se șterge ușor. El rămâne încrustat veșnic în aura noastră. Eu am iubit dreptatea, dar m-am lovit în viață de concepțiile comuniste, adică una spuneau și alta făceau, una era vorba, alta era fapta la ei”, povestește Constantin Moroșanu.
În 1980, a fost transferat la Consiliul Popular Județean – Oficiul de prețuri și tarife. “Acolo m-am lovit exact de structurile comuniste, care trăiau pe bază de ilegalități și abuzuri. De aici, de la Oficiul de prețuri, unde eram inspector pe județ, m-au trecut, tot ei, la Corpul de Control Financiar Intern al Consiliului Popular Județean. Aici am intrat puternic în conflict cu organele de partid și de stat ale județului și cu cadrele conducerii superioare de partid și de stat. Aici, aș putea spune, mi s-a înfundat. La un moment dat, la Consiliul Popular Comunal Oșești s-a produs un prejudiciu. Toți șefii de atunci organizau petreceri cu mâncăruri și băuturi fine acolo. I-am spus contabilului: oprește-te! Mi-a explicat că nu mai poate da înapoi. Care era sistemul? Banii fondului silvic, depuși în cont la Cooperativa de credit, erau ridicați cu un CEC completat cu o sumă mai mică decât cea din extrasul de cont. Extrasul de cont era o coală de hârtie A4, completată cu sumele reale de bani și ștampilată cu parafa Cooperativei de credit, iar semnătura era în fals. El ajusta totul, trecând în registrul de casă sume mai mici decât ridica în fapt. Lua 100 de milioane, dar trecea numai 10. Când veneau organele de control, verificau numai cecul în numerar cu registrul de casă, fără să verifice încrucișat cu numerele reale scoase de la Cooperativa de credit. Cred că și colegii mei care au făcut acolo controale înaintea mea au descoperit frauda, dar n-au acționat. Acel contabil era pur și simplu o victimă a sistemului. Trebuia să facă față cheltuielilor de la protocoalele cu șefii. Contabilul respectiv a ajuns să-și ia zilele prin spânzurare pentru că avea mustrări de conștiință. El mi-a promis mie că nu mai fură, dar a fost solicitat tot mai mult pentru a cheltui sume mari cu protocolul”, povestește el.
În anul 1983, Constantin Moroșanu a fost trimis să controleze o unitate comercială mare din Vaslui, unde a găsit o fraudă mare pentru vremurile acelea: “În această locație, se întruneau pentru protocoale demnitarii vremii de la București. Eu nu puteam să acopăr frauda, care era cunoscută și sesizată de alții din sistem, care cunoșteau adevărul. Pe mine m-au pus în gardă să o descopăr în totalitate pentru că ajunsese să fie cunoscută la organele Ministerului de Interne. Însă, după ce eu am efectuat controlul și am semnalat frauda, a venit Ianoș Fazecaș, membru în Comitetul Politic Executiv al PCR, și a dat dispoziție să fie acoperită frauda și să nu se dea curs în justiție pentru că erau implicate cadre superioare de partid și de stat de la București. Gestionarii unităților respective au fost însă condamnați și au executat închisoare, cu toate că ei doar au executat ce li se ordona de către șefi. Pe mine șefii m-au scos de la toate controalele unde constatasem abateri financiare și fraude. Cum depistam o pagubă, mi se dădea delegație la altă unitate. «Vedeți că Moroșanu este pe cale să descopere fenomenul», spuneau și dădeau cazul colegului care era informator. «Moroșanu a mirosit că este o pagubă», ziceau și mă trimiteau să verific alte obiective ale aceleiași unități: dispensare medicale, cămine culturale, unde nu prea erau nereguli, iar dacă erau, erau minore. Asta pentru că, unde descopeream fraude, grave abateri financiare sau nereguli, nu implicam în răspundere contabilii, funcționarii, persoanele cu funcții mici, ba chiar le luam apărarea și incriminam conducerile de partid și de stat de la nivelul județului și pe cei de la nivelul central, care erau de fapt autorii morali. Mulți făceau abateri împotriva voinței lor, ca urmare a sistemului viciat, care a dus până la urmă la înlăturarea lui prin forță. Nu i-a mai iertat nici Dumnezeu!”, mai spune Constantin Moroșanu.

Adevărata salvare
Destinul profesional al lui Constantin Moroșanu a fost blocat.
“Din momentul descoperirii abaterilor financiare și prejudiciilor, am fost oprimat, atât eu, cât și familia mea. S-au interesat unde lucrează soția, băiatul, părinții, socrii și chiar prietenii care îmi susțineau ideile. Eu, într-adevăr, eram împotriva regimului. Bunicul meu de pe mamă, Dumitru Motaș, din Grumezoaia, a făcut închisoare pentru că nu declarase cantitatea reală de vin pe care o deținea, motivul real fiind refuzul de a se trece în cooperativizarea forțată care se făcea atunci. I-au fost confiscate trei butoaie de vin a 800 de litri, care au fost depuse la MAT-ul din Pădureni, iar bunicul a făcut închisoare. Tata a fost și el sechestrat și amenințat ca să se treacă în colectiv, confiscându-i-se bunurile cele mai de preț: o mașină de vânturat cereale, carul cu boi și altele. Eu eram copil, dar am asistat la aceste scene și am avut întreaga viață marcată de nedreptățile și violențele comise. De aceea am fost împotriva colectivizării, abuzurilor, a corupției și a comunismului. Făceau ședințe peste ședințe ca să mă primească în partid, iar eu fugeam. Toți colegii mei erau membri de partid, numai eu nu. La controalele dirijate de conducerea de partid și de stat prin șefii direcți, eu trebuia să acopăr pagubele și neregulile descoperite și produse de oamenii sistemului. Eu nu executam ordinele, scriam adevărul și n-aveau decât la nivelul conducerii de partid să ia măsuri”, spune.
Așa s-a mers până în decembrie 1984: “Eram la Consiliul Popular Dragomirești. În acea zi de 10 decembrie 1984, am sistat controlul, nu am mâncat o săptămână nimic și am venit acasă. Tot atunci am trimis prin poștă, cu confirmare de primire, scrisori cu același text, din care rezulta protestul meu față de regim și față de aberațiile comuniste, lui Nicolae Ceaușescu, Elenei Ceaușescu, secretarului cu probleme organizatorice Emil Bobu, primului ministru al țării, Constantin Dăscălescu, și primului secretar al județului, Ion Frățilă. Protestul prin care am anunțat greva foamei a ajuns la șefii mei. M-a chemat Ion Vlad la el, care era președintele Consiliului Popular Județean Vaslui, și m-a atenționat să fiu atent ce vorbesc și ce fac pentru că sunt pus sub observație. După ce am scris aceste scrisori, îmi pregăteau darea afară. Numai Ion Frățilă mi-a luat apărarea: «Omul este nevinovat, este pregătit profesional. Să-i mai dăm o șansă»”, a spus el.
Însă adevărata salvare a lui Constantin Moroșanu a venit de la părintele Ilarion Argatu. Atunci când credea că nu mai are nicio scăpare, a ajuns să povestească problemele sale preotului Dumitru Horga, din Gârceni. După ce l-a ascultat, acesta l-a sfătuit să îl caute pe părintele Ilarion Argatu. Ba chiar, impresionat de drama prin care trece, s-a oferit să-l însoțească pe Constantin Moroșanu la Boroaia, unde părintele Argatu se afla atunci.
“Am plecat la drum amândoi, la începutul anului 1985. Făcusem greva foamei și trimisesem scrisorile în decembrie 1984, așa că eram în mare pericol. Am ajuns la Boroaia, în județul Suceava, pe la ora prânzului. L-am găsit pe părinte în biserică, aprindea o lumânare la mormântul preotesei lui. S-a uitat la noi, iar părintelui Horga i-a spus: «Părinte, să-ți fie rușine că te-ai îmbrăcat cu haina preoțească în mașină, acum, înainte de a veni la mine». Am rămas și eu și părintele Horca uimiți că știa că părintele nu venise în haină de preot pe drum. Părintele Horca tocmai îmi povestise că părintele Argatu, care era urmărit de securitate, i-a demonstrat cumnatului său, pentru ca acesta să nu-l denunțe, că va face să se usuce salcâmii din ograda în care era ascuns. Salcâmii s-au uscat, iar cumnatul nu l-a denunțat. Acolo, la Boroaia, părintele Ilarion Argatu se ascundea în acea vreme în podul surorii sale pentru că regimul comunist urmărea să-l aresteze. Un român plecat în America și care avea un copil pe care l-a vindecat părintele Argatu i-a lăsat la plecare o sumă de dolari pentru biserica pe care el voia s-o construiască în Boroaia. Securitatea a aflat și îi zădărnicea planul. Ce construia ziua, noaptea găsea dărâmat. Atunci, ce idee i-a venit părintelui? Să construiască biserica pe bucăți. A construit-o toată din lemn și, într-o noapte, a fost asamblată la Boroaia. A fost luată imediat în evidență ca obiect de patrimoniu la UNESCO, astfel că nu a mai putut fi dărâmată. În biserica aceea am intrat eu cu părintele Horga atunci. I-am explicat părintelui Argatu problemele mele, iar el mi-a spus să îl caut cât de curând la Mănăstirea Cernica, de lângă București, unde locuia atunci. La Boroaia venise așa, doar să aprindă o lumânare la preoteasă. La despărțire, mi-a dat o iconiță cu Sfântul Daniel. Mi-a scris cu mâna lui cuvintele de pe spate. Peste câteva zile, am pornit spre București. L-am găsit, așa cum mi-a spus, la Mănăstirea Cernica. Era în biserică, la slujbă. Era palid, mușchii feței erau încleștați, însă avea o privire limpede, care îți umplea sufletul de liniște. Era îmbrăcat în veșminte albe cu broderie galbenă. Mi s-a părut schimbat, parcă era altul decât cel întâlnit la Boroaia, așa că, atunci când i-am întins pomelnicul, l-am întrebat: Sunteți părintele Argatu? «În carne și oase», mi-a răspuns”, povestește interlocutorul nostru.
Constantin Moroșanu i-a povestit din nou părintelui necazul său.
“Mi-a zis să mai stau la el, dar i-am explicat că trebuia să fiu trebuia să fiu a doua zi la serviciu. «Rugăciune, milostenie și post», mi-a spus. M-a pus să citesc neaparat Acatistul Maicii Domnului și mi-a dat și alte rugăciuni pe care să le citesc la ora 12 noaptea, cu lumânări aprinse. La plecare, mi-a dat o sticluță cu ulei sfințit, cam de 250 ml. «Să atingi cu colțul batistei înmuiate în ulei clanța ușilor de la serviciu și se vor îmblânzi ca leii», m-a sfătuit. Când am dat prima oară cu ulei sfințit clanța ușii șefului meu, Ion Balan, l-am auzit cum i-a spus unei doamne care trecea prin dreptul lui, atunci când a atins clanța: “Cred că a pus cineva farmece pe ușa asta, că parcă m-a curentat”. Din ziua aceea, s-a ameliorat totul, presiunile au încetat, m-am strecurat și eu mai ușor printre șefi și printre colegi. Am descoperit și eu că, într-adevăr: «Domnul este ajutorul meu și nu mă voi teme de ceea ce-mi va face mie omul». Părintele Argatu îmi spusese, atunci când i-am mărturisit că mă tem, că se făceau pe toate planurile presiuni asupra mea și a familiei mele: «Oare de ce te temi, dacă Dumnezeu este izvorul puterii?» El m-a învățat să-i iert pe cei care îmi fac rău și să mă rog pentru ei”, a continuat Constantin Moroșanu.

“Moroșanu este nevinovat și are dreptate”
Din păcate, necazurile sale erau departe de a se fi sfârșit. “Totul a mers bine până în noiembrie 1988, când soția mea a aruncat din greșeală, atunci când a făcut curățenie, sticluța mea cu ulei sfințit. Imediat, în câteva zile, după ce nu am mai uns mânerul ușilor cu ulei, s-a făcut adunare generală cu șefii județului, unde pe ordinea de zi era desfacerea contractului meu de muncă ca urmare a ordinului venit de la cabinetul numărul 2, al Elenei Ceaușescu. Eu îi trimisesem scrisoarea în 1984. Cred că lui Nicolae Ceaușescu nici nu i-au dat scrisorea mea, ci doar ei. Timp de patru ani, uleiul sfințit al părintelui Argatu m-a salvat. Rămas fără el, au votat toți, în unanimitate, desfacerea contractului meu de muncă începând cu 7 ianuarie 1989, anul revoluției. Nu mi s-a mai permis accesul în birou, ci doar pe hol. Veneau femeile de serviciu și îmi spuneau: «Iar nu vă lasă să intrați?» Mi-au luat și sigiliul de control. Mulți dintre prietenii mei au avut neplăceri. Doi dintre ei, pentru că au depus mărturie în favoarea mea, și-au pierdut locurile de muncă și n-au reușit să se mai angajeze. Li s-au destrămat chiar familiile din cauza asta. Când prietenul meu cel mai bun, Popa Adam, a spus la tribunal «Moroșanu este nevinovat și are dreptate», a fost pus sub observație permanentă. A și murit din cauza asta, că nu i s-a dat dreptate și nu i-a fost luată în considerare depoziția în fața instanței. Celălalt prieten, Dumitru Zaharia, a fost dat afară din serviciu (lucra la Finanțe, era coleg cu mine) și și-a ratat cariera și viața pentru asta. Eu nu l-am obligat să vină acolo, el a considerat că este uman și corect să mă ajute scoțând adevărul la iveală, fiind și el un om al dreptății. Și tatăl meu a murit de inimă rea din cauza mea. Eram cel mai mare dintre frați și retezându-mi-se orice mijloc și posibilitate de afirmare profesională și materială, a avut de suferit întreaga familie. «Dacă ar ști cineva câte lacrimi am vărsat eu pentru tine, ar porni un izvor puternic care să inunde”, spunea mama mea. Mă simt nedreptățit, dar dacă părintele Argatu mi-a spus să iertăm ca să fim iertați, am retras și eu procesele de mai multe ori. Deși am fost mereu pe primul loc la concursurile pentru ocuparea posturilor de contabil-șef la Cinematografie, apoi la Spitalul Județean – director economic, la VASTEX – director economic, la Garda financiară și la Curtea de conturi, am fost admis fără a obține locul de muncă. Am trăit și trăiesc o dramă care, trebuie să recunosc, m-a apropiat de Dumnezeu. Fiind în necaz atunci, în ianuarie 1995, când am mers la părintele Ilarion Argatu, am început să mă rog și să merg pe drumul credinței. Am început să merg la biserică, să pictez icoane, să fac milostenie cât pot, așa cum m-a învățat dumnealui. Părintele Ilarion Argatu mi-a schimbat radical viața! El a fost primul părinte care mi-a dat curaj și m-a învățat că Dumnezeu nu mă va da pieirii. Cred cu tărie că, dacă nu aș fi pierdut sticluța cu ulei primită din mâna lui, nu ar fi reușit să mi se desfacă contractul de muncă. Orice neatenție și greșeală se plătesc”, încheie Constantin
Moroșanu.
El ne-a mărturisit astăzi, cu sinceritate, povestea lui de viață și, mai ales, ajutorul pe care i l-a oferit marele duhovnic Ilarion Argatu. Îi mulțumim pentru curaj!

Previziunile părintelui Ilarion Argatu
Va fi pustiu peste tot  și jumătate din București va fi sub dărâmături
«Am văzut o jumătate de București sub dărâmături și jumătate în picioare, dar pustiu și gol, fără oameni. Pe străzi erau mașini de tot felul, care mai de care mai frumoase, mai luxoase, dar fără oameni. Puteai să-ți alegi pe care voiai. Nimeni nu era și nimănui nu-i trebuiau. Am văzut orașe și sate pustii, câmpii verzi, dar pustii. Am intrat într-o casă, să mă dumiresc dacă este cineva acasă. Nimeni. Pe aragaz, încă mai fierbea ceaunul cu mămăliguță, masa era aranjată. Jos lângă aragaz, un șorț și haine femeiești, semn că a prins-o moartea pe gospodină făcând mâncare, iar pe scaune și spătar, haine bărbătești și femeiești, semn că stăteau la masă. M-am mirat și eram stupefiat de acea liniște ca de mormânt și de acel pustiu. Începând de la Galați și până în nordul Moldovei, nu știu dacă am întâlnit vreo șapte oameni de toți, așa de rari și de departe erau unii de alții, poate la sute de kilometri. Toți erau îmbrăcați în haine albe, semn că numai atâți drepți s-au mai găsit printre oameni când s-a produs cataclismul. Am văzut până în Rusia. Până la Moscova, nu știu dacă or fi fost șapte oameni pe care i-am întâlnit și aceia erau îmbrăcați în haine albe. Pe aici locurile erau arse, de parcă ar fi dat cineva foc la munți și la câmpii și clădiri dărâmate ca la cutremur».
Va fi mai rău!
«Ce va fi mai încolo? Va fi vremea de apoi! Se vor întâmpla următoarele:
1.- Viața de familie va fi la pământ, soții se înșeală, nu se mai respectă, copiii nu mai ascultă și nu-și mai respectă părinții.
2.- Ne vom ține cu mâna de burtă și ne vom uita la cer, au sosit timpurile acelea. Câți n-au ce mânca sau cu ce să-și crească copiii?
3.- Curvia va fi la drumul mare, în ziua mare fără nici un fel de rușine. Din cauza aceasta, căsniciile ori nu se mai fac, ori se strică foarte repede. Divorțurile, de care pe vremea mea nu prea auzeai de ele, azi sunt la modă, toată lumea divorțează.
4.- Vor fi lacrimi în toate casele și griji în serviciu. Vedeți câte nenorociri sunt în toate familiile: sărăcie, boli, copii fără serviciu.
5.- Se vor sili dracii să ia la ei și pe cei care sunt scriși în cartea vieții, adică aceia care încă de la naștere au ținut rânduiala lui Dumnezeu: botezați, spovediți, împărtășiți, feciori, fecioare până la căsătorie, țin posturile de peste an, merg regulat la biserică, fac fapte bune. Și pe aceia se silește diavolul să-i ia la el».
Vremuri grele
«Vin vremuri grele pentru că s-a împuținat credința. Din cauza sărăciei, oamenii își vor vinde sufletul pentru hrană și îmbrăcăminte. Lumea se va înrăi, vor dispărea dragostea și mila dintre oameni. Se vor contopi preoții cu mirenii și nu va mai fi cine să-i conducă pe credincioși. Credincioșii vor rătăci, că nu vor mai găsi nici păstorul și nici calea. Vor conduce banul și interesul de a câștiga averi. Totul se va reduce la o simplă afacere. Nu vor mai pune preț pe mântuire, credință, frică de Dumnezeu, datorie, obligație, răspundere și conștiință ci pe bani. Se vor vinde unii pe alții. Răutatea în lume va fi de nesuportat. Pe copiii noștri aceste timpuri îi vor prinde nepregătiți să le înfrunte».
Pecetea lui Antihrist
«Când va veni acel timp, timpul lui Antihrist, cei trei ani și jumătate pe care-i va petrece pe pământ, timp în care toți cei credincioși lui Antihrist vor fi pecetluiți, nu va fi după cum credem noi acum și după cum scriu unii și alții prin cărți. În primul rând, pecetea lui Antihrist nu va fi pusă de om ca o ștampilă sau, după cum mai spun unii, cu laser. Nu va fi pusă prin constrângere și șantaj. Nu va fi pusă numai celor care acceptă s-o poarte și celor ce nu acceptă li se va îngădui să n-o poarte în schimbul unei taxe. Nu va fi pusă sub formă de cip, sau altfel. Nimic din toate acestea nu va fi. Bineînțeles că se pregătește calea venirii lui Antihrist de supușii și slujitorii lui, așa cum a fost pregătită și calea venirii Mântuitorului de către profeți și de către Înaintemergătorul și Botezătorul Ioan. Acești pregătitori ai venirii lui Antihrist vor pregăti omenirea folosindu-se de viclenii, năluciri, înșelătorii, de care se scrie astăzi prin cărți, apoi cu frica și cu diabolice metode, de care nu ne putem închipui».

Mihaela Manu