Taxa radio-tv, la un pas de eliminare!
Prim-vicepreședintele Organizației Județene a PPDD Vaslui, Marcel Vasilache, a anunțat că una dintre inițiativele legislative ale deputatului de Bârlad Tudor Ciuhodaru a fost adoptată în manieră tacită. Este vorba despre un proiect de eliminare a obligativității taxei radio-tv, instituită în 1994 și plătită odată cu factura la electricitate.
„Avem și o veste bună, nu doar pentru bârlădeni, ci pentru toată lumea. Legea radio-tv, inițiată de domnul deputat Tudor Ciuhodaru, a fost adoptată tacit de Camera Deputaților. Prin această lege, domnul Ciuhodaru a corectat deficiențele Legii 41/1994 și a asigurat tuturor cetățenilor posibilitatea de a opta pentru serviciile publice de radiodifuziune și televiziune. Legea 41/1994 ne obliga să plătim un serviciu pe care nu îl vrem sau chiar să-l plătim de două sau mai multe ori. Dacă recepționăm posturile publice în urma încheierii unui abonament cu un operator de cablu, suntem obligați să plătim dublu taxa radio-tv: și pe factura la curent, dar și prin contractul încheiat cu distribuitorul de programe”, a declarat Vasilache.
În acest moment, pe factura la electricitate apare că taxa radio este de 2,5 lei/lună, iar taxa tv – 4 lei/lună. Dacă proiectul de lege va fi aprobat și de Senat, for decizional, guvernul va stabili prin hotărâre cuantumul taxelor, modalitatea de încasare și de scutire de la plata acestora și penalitățile de întârziere.
Adriana Șușnea