3 mai – Ziua mondială a libertății prese: Viitorul publishingului românesc

Alex MIHĂILEANU – subiectiv.ro (ziarist la Obiectiv de Vaslui, 2003-2005)

Costin și cu Alex au produs un e-book, «Tendințe în publishingul online 2014”, un set de interviuri cu oameni din zonă de media online. Toate răspunsurile se învârt în jurul unei singure idei: «Noi din ce mama naibii o să trăim?” Nu glumesc. Aproape toate răspunsurile oamenilor de media se concentrează în jurul monetizării. Iar ideea generală este aceea că nu mai merge cu publicitatea, ci trebuie găsite modele alternative. Exemple: evenimente și servicii conexe (adică anunțuri, e-commerce etc.).

Cristi Pantazi, redactor-șef Hotnews, cred că a enunțat cel mai scurt și cel mai bine problemele pe care le-ar putea avea o publicație nou-lansată: are nevoie de finanțare pe minimum trei ani și de investiții constante. N-ai bani, nu faci. Simplu.

Calitate versus cantitate

Mă distrează că toată lumea vorbește despre calitate. Cantitatea e OK până când apare “the next best thing”, adică viitorul “click aici”. Problema calității e că-i scumpă. Vrei calitate? Bagi bani. Nu vrei calitate, utilizatorul primește exact ce are azi. }âțe, “n-o să-ți vină să crezi” etc.

Repet ce-a zis Cristi: «finanțare pe minimum trei ani”. Cât te costă un produs de calitate? Mult. Putem estima? Ar fi mai bine să n-o facem. De ce? În primul rând, apare întrebarea: de câți oameni ai nevoie ca să produci calitate? Doi? Trei? Zece? Douăzeci? Cu cât îi plătești? Ce alte cheltuieli implică producția de calitate? Câte articole vrei să publici în fiecare zi?

Vrei calitate? Ai nevoie, în primul rând, să dai niște lefuri decente angajaților. Vrei să-i motivezi? Un net de o mie de euro ar fi decent. Câți oameni ai? Zece? Înseamnă 18.000 de euro lunar doar salariile, considerând toți banii pe cartea de muncă. Câți dintre ei fac teren și ce cheltuieli implică asta? Ca s-o dau pe englezisme, adaugă un «contingency budget» de cel puțin 5.000 de euro lunar. Vrei reportaje, anchete, investigații? Socotește benzină, cazare, mâncare pentru oamenii care fac teren. Vrei data-journalism? Socotește investițiile în programare, algoritmi, design etc.

Vrei doar colaboratori? Cu cât îi plătești pe material? O să-ți facă cineva un reportaj documentat, în țară, pe mai puțin de 200 de euro plus cheltuieli? Îți permiți să-l plătești cu atât? Care e bugetul necesar într-un an? Nu cumva bate lejer 300.000 de euro?

Avem exemple de succes

Îmi plac extraordinar exemplele. Nu le-am regăsit pe toate cele de mai jos, dar le listez pentru că le-am mai auzit în ultima perioadă și mi se par demne de disecat:

Decât o Revistă – produs superb, revistă bine desenată și bine scrisă, care abia-și acoperă cheltuielile de tipar și lefurile a trei-patru oameni, care mai au și alte joburi pe lângă. Revistă bazată pe voluntariat pentru că merită să ai în portofoliul de publicații românești un material publicat acolo, pentru că e quality.

All Hollow Magazine – o revistă românească de fashion, în limba engleză, bazată pe voluntariat (de data asta, voluntariat pentru fotografi). Fotografii își trimit lucrările, iar echipa selectează și le publică pe cele mai bune.

Vox.com – nominalizat de Cristi Lupșa într-un răspuns, produs lansat de Vox Media din SUA, care deține deja două publicații online profitabile, SBNation (sport) și The Verge (tehnologie). Ce n-a spus Cristi e că Vox e condus de Ezra Klein, fost editorialist la Washington Post (WP) și cel ce obișnuia să scrie pe Wonkblog, un blog politic al WP, aproape la fel de cunoscut ca Jay Leno. Ah, și că din echipă mai face parte Matthew Yglesias, fost editor al Slate și The Atlantic, la rândul lui foarte cunoscut. De ce scriu atâta despre Vox? Pentru că lansarea platformei a fost o mare știre prin media americană, site-ul generând foarte mult trafic chiar înainte de lansare. Lansare care a avut drept “launch partner” compania General Electric! Sunt curios ce companie ar plăti ca să devină partener de lansare pentru un site fondat de câțiva dintre jurnaliștii români…

FiveThirtyEight (538) – nominalizat tot de Cristi Lupșa, e un site de data journalism fondat de Nate Silver, un foarte cunoscut statistician și fost corespondent special ABC News, ce obișnuia să facă predicții, altminteri foarte corecte, pe baseball și pe politică. 538 este un blog (site ar fi mai potrivit) sub umbrela ESPN.

Trezecizero.ro – site supernișat, despre tenis, cu o medie de 2.000 de unici pe zi, care, dacă-mi amintesc bine, a fost lansat cu sprijinul BCR, o bancă ce, la vremea respectivă, era sponsorul principal al Open-ului de la București (acum e BRD, parcă). Un produs excelent pe nișa lui, dar sunt curios cam câți bani face, căci nu am văzut, în ultimii doi ani a de când a fost lansat, cine știe ce reclamă.

FirstLookMedia – nominalizat tot de Cristi Lupșa, este în primul rând un ONG, apoi o umbrelă pentru publishing de calitate, fondat și finanțat de Pierre Omidyar, fondator ebay și miliardar încă din 1998, când s-a listat site-ul de anunțuri pe bursă. Sub umbrela FirstLook este publicat The Intercept, un site păstorit de Glenn Greenwald și Laura Poitras, de care-ați auzit odată cu scandalul interceptărilor NSA, și care, în mare, asta publică.

Cine îți asigură finanțarea și investițiile?

Aș mai putea adauga, însă aș face-o degeaba. Am dat atât exemple românești, cât și străine, ca să înțeleagă toată lumea cum funcționează investițiile în media românească. “Afară», e simplu: mult PR, autori cunoscuți, concept editorial bun, trafic mare datorită acestui PR și a unei foarte bune strategii cross-media, finanțare de la un grup media sau direct de la companii care vor expunere mare și – de ce nu? – din donații foarte generoase.

În 2012, aveam o idee foarte interesantă de site, cu potențial foarte mare. Am făcut strategia, aveam acorduri de principiu de la oameni care voiau să scrie, am trimis prezentări pentru parteneri de lansare, pentru o perioadă de șase luni, pe bani foarte puțini. Răspunsul? «Începe-l și vorbim după două-trei luni, să vedem cum se mișcă”. Răspuns similar de la toate companiile mari la care am încercat. Adică «să vedem dacă ne convine conținutul, dacă ne place cum crește traficul, dar nu-ți garantăm nimic”. Evident, cu amendamentul că “stăm destul de prost cu bugetele și nu putem să-ți promitem nimic”.

Rechini și peștișori

Raportul dintre calitatea ideii și a conținutului și șansele de a primi finanțare este invers proporțional. Cu cât mai bun, cu atât mai puține. Toată lumea se plânge că n-are bugete, indiferent dacă e companie mare sau nu. Toată lumea se plânge de încasări, indiferent dacă e publicație mare sau nu. Dacă există șanse de lansare a unei noi publicații, atunci acestea aparțin grupurilor media, care au deja o forță de vânzări și au deja surse de venituri. Aș putea să-i iau eu (sau orice alt independent) pe oricâți Alex Dima de la ProTv, n-aș avea aceeași forță de negociere, iar răspunsul ar fi același.

Serios, acum: în ciuda materialelor quality, documentate, câți bani ați văzut că s-au dus către Casa Jurnalistului? În același context, revenind la exemplul din prima parte a articolului, ce trafic îți generează site-ul tău quality? De câte share-uri ai nevoie, în condițiile în care ai zece jurnaliști care documentează, iar tu publici maximum zece materiale excelente pe zi (ceea ce e absurd, dar să zicem), pentru a atinge minimum 50.000 de unici pe zi, un prag decent pentru a putea vinde? Asta considerând că te poți vinde scump, că doar ești quality.

Și ce-ți garantează că publicul chiar o să fie interesat de materialele tale? De ce credeți că site-urile lansate în ultima vreme aparțin unor grupuri media, sunt făcute cu știri scrise pe genunchi (adică țâțe, materiale lacrimogene, galerii de fotografii etc.) de oameni plătiți foarte prost?

Focus pe mobile (aplicații, UX etc.)

Partea cu focusul pe mobile mi se pare și mai interesantă, în condițiile în care se pune întrebarea: trecem sau nu pe aplicații? În primul rînd, ce-ți oferă o aplicație și nu-ți oferă un site de mobil? De ce vorbim de aplicații, dacă încă există site-uri de știri fără redirectări corecte? Dai click pe un link și ți se deschide prima pagină a versiunii de mobil.

Ce îți oferă altceva în afară de push notifications? Cât poate utilizatorul să rabde notificările, în condițiile în care doar Hotnews.ro – și ăsta e cazul cel mai fericit – publică, în medie, vreo 70 de știri pe zi? Ca să nu mai zic de evz.ro – dacă ești abonat la RSS și iei în calcul și cross-ul cu Capital, Libertatea, Agrointel, Doctorulzilei, evzmonden – care publică sută de știri în fiecare oră. Rămâi fără baterie în jumătate de oră.

Ce poți face altceva în afară de ce încearcă Medium, cu o aplicație care optimizează modul de a citi, dar care încă n-a introdus ideea de grafice complexe, ci se axează pe text și imagine? Ce altceva îți oferă o aplicație, în condițiile în care ultima versiune de Safari de Mac (cel mai probabil, și-n Safari din viitorul iOS 8) permite implementarea unui sistem de notificări pe orice site? Adică o idee care va fi copiată și transformată și de competiție atât în browserul de PC, cât și în cel de mobil.

S-ar putea să mă înșel, dar nu prea cred că ai motive să creezi o aplicație dacă nu oferi altceva decât conținut de calitate “obișnuit”. Altfel, grafice interactive cred că pot fi create și pentru versiunile de mobil ale site-urilor. Evident, după ce vom vedea grafice interactive și în media românească (aici, trebuie să recunosc, a avut Hotnews câteva exemple și au mai fost vreo două proiecte – DasCloud cu unul, RiseProject cu altul, însă din niciunul dintre ultimele două n-am înțeles nimic. Pentru mine, au fost complet inutile și suficient de greu de folosit încât să renunț la a le mai încerca).

Distribuitor de credibilitate?

Robert Zănescu, Director Marketing & Comunicare Bancpost, vede în ebook-ul citat – media transformată în «distribuitori de credibilitate”, adică trecem la conceptul de «curated content”. Alții scriu, noi preluăm. Adică agregare, dar cu factor de selecție uman. Și atunci, la ce mai plătim echipa? Și pe cei pe care-i preiei cine-i plătește? Cu ce ajută pe autor că Hotnews.ro, de exemplu, pune link la un articol de pe blogul lui, dacă el n-are campanii care să-i aducă banii ce-i permit să se autosusțină și, în același timp, să producă acel conținut de calitate?

Pe principiul ăsta, nu va exista niciodată o presă de calitate. Da, evident, îi crește cota, dar câtă vreme Bancpost are aceeași filosofie de investiții în reclamă ca majoritatea brandurilor (adică răspunsul standard: «ne pare rău, nu avem bugete”; apropo, nu era un reproș la adresa Bancpost, doar s-a nimerit în context; vorbesc exclusiv din experiența atât de «vânzare” de proiecte și idei, cât și din cea de om care a lucrat în agenție și a văzut cum reacționează clientul), ce calitate mai promovăm?

Cât timp vom prelua doar opinii? Cât timp acești autori vor continua să scrie constant pe gratis? Cât de mult pot ei să scrie, considerând că au și alte joburi, încât să preiei calitate în fiecare zi? În același timp, vorbim de conținut produs de branduri. Conținut la fel de comercial ca brandul în sine. Adică bani investiți în reclamă pe propriile canale (bloguri de companie, microsite-uri, platforme sociale etc.).

Cine rămâne, totuși, să susțină media? Serviciile conexe? Ce magazin online al Hotnews (asta e, n-am ce face, azi e ciuca exemplelor) poate concura cu emag.ro, astfel încât să facă profit suficient ca să susțină businessul de presă? Departe de mine gândul că un conținut produs de o companie nu e o idee bună, însă conținutul acela va fi mai degrabă tematic.

Grolsch a lansat, acum niște ani, experimentalist.ro, o platformă pentru hipsterime. Bancpost ar putea lansa una de educație financiară. Bun, dar știrile bancare și financiare unde vor fi publicate? Cum poți să scrii ceva despre BNR sau despre alte bănci, câtă vreme ar putea apărea un conflict de interese? Și cât de mult poți să scrii despre economisire, astfel încât să nu repeți aceeași informație?

Concluzie

În primul rând, aș aprecia să nu se rețină din acest articol numele brandurilor (precizare necesară, câtă vreme lumea tinde să creadă că dacă ai criticat o idee sau o declarație, sigur ai ceva de împărțit cu brandul respectiv; nu, doar s-a nimerit în context și s-a nimerit să nu fiu de acord; știu, tonul meu pare mai agresiv, dar nu e, doar pare).

În al doilea rând, da, internetul a schimbat paradigma. Dar oamenii au nevoie de știri, iar știrile sunt aduse în primul rând de oameni care știu să le scrie. Adică de jurnaliști. Care trebuie să trăiască din ceva. Cine va aduce știrile de la guvern, dacă site-urile s-ar transforma în curatori de informație? Ce ar mai avea de comentat bloggerii, dacă n-ar exista știrile respective?

Și nu în ultimul rând, revenind la exemplul din prima parte: ce ar fi de preferat pentru cititori și, mai ales, pentru advertiseri? Un blog pe care e publicat, săptămânal, un material quality (din cauză că, zău, nu există chiar atât de multă inspirație și oricum îți cere foarte multă muncă) ce aduce, în următoarele șapte zile, între 1.000 și 5.000 de cititori sau un blog cu un trafic săptămânal de 14.000 de unici (2.000 zilnic), dar care publică mai mult volum? Pentru că problema calității e fix asta: mănâncă foarte mult timp și costă destul de mult.

Și pentru că tot am citit ebook-ul și toată lumea spune că ar miza pe quality, hai să ne mai întrebăm o dată, luând exemplul ăsta banal, cu maximum 5.000 versus 14.000 de cititori, ce ar prefera advertiserul?

Și hai să nu ne mai ascundem după deget: de aia banii se duc la «click aici” și «n-o să-ți vină să crezi”. Care e soluția, deci?