Management defectuos la FC Vaslui
FC Vaslui a dat cu piciorul la 4,5 milioane de euro pentru că s-a zgârcit să le achite jucătorilor restanțe financiare în cuantum de 500.000 de euro.
În urmă cu trei ani, FC Vaslui plătea bani grei pentru aducerea unor jucători de valoare din străinătate. Acum, clubul e în pragul desființării, și asta din cauză că șefii s-au zgârcit să le achite jucătorilor restanțele financiare, în cuantum de 500.000 de euro. Această încăpățânare a adus găuri importante în vistieria clubului, care a dat cu piciorul la 4,5 milioane de euro după ce a pierdut gratis o serie de fotbaliști de valoare.
Este vorba despre Piotr Celeban, a cărui cotă este de două milioane de euro, Vytautas Cerniauskas – 1,1 milioane de euro și Caue Cecilio da Silva – 1,4 milioane de euro. Chiar dacă ar fi încasat pe ei numai 50 la sută din cât valorează pe sire-ul transfermarkt.de, bugetul FC Vaslui ar fi fost asigurat și putea evolua fără probleme în prima ligă.
Un alt jucător care va părăsi FC Vaslui este Liviu Antal, cotat la 2,2 milioane de euro. Pe drepturile federative ale sale s-a pus însă sechestru de către ANAF, iar mijlocașul a depus memoriu pentru a deveni liber de contract.