Am putea sa platim mai putin pentru RMN-uri, tomografii, ecografii, analize si interventii facute in spitalele private din tara
De la 1 iunie, Casa Nationala de Asigurari de Sanatate vrea sa impuna tuturor unitatilor private, care au contract cu statul, tarife identice cu cele decontate de stat pentru aceste medicale. Masura va descuraja orice tentativa de fraudare a sistemului de stat. Spitalele si clinicile private, care nu vor fi de acord cu noile reguli, vor fi obligate sa renunte la contractul cu Casa de Asigurari.
Daca pana acum, la o clinica sau un spital privat, plateam dublu pentru un RMN, de la 1 iunie, suma pe care ar urma sa o dam, ar trebui sa nu depaseasca valoarea pe care statul o deconteaza in cazul unei astfel de interventii. O clinica privata il pune acum pe asigurat sa plateasca pentru un RMN intre 390 si 560 de lei, daca vine la cabinet fara trimitere de la medicul de familie. Pentru acelasi RMN, facut de bolnav gratuit, ca asigurat la stat, Casa Nationala deconteaza retelei private de medicina doar 265 de lei. Pentru ca unele clinici au cerut bani si de la pacient si ulterior si de la stat, conducerea casei a propus sa uniformizeze tarifele. Reprezentantii CNAS confirma existenta unor nereguli. Masura propusa de CNAS nu este insa obligatorie. Dar cine o refuza, pierde contractul cu statul. Si cum cele mai multe unitati private nu vor sa-l piarda, reprezentantii lor par dispusi sa scada si ei din pret, dar cer si Casei sa creasca sumele decontate. „Noi vom cere CNAS sa creasca suma pe care o deconteaza pentru anumite servicii, ca sa acopere toate cheltuielile. In cazul in care CAS-ul nu va majora preturile decontate, spitalele private vor fi nevoite sa ia spaga”, a explicat pentru Stirile ProTV, Cristi Hotoboc, presedintele Patronatului Furnizorilor de Servicii Medicale Paraclinice.
Potrivit CNAS, prin noul contract cadru vor mai fi decontate si alte tarife la nivel de stat, cum ar fi cazarea in regim hotelier, care nu va putea sa mai depaseasca 300 de lei pe zi. Potrivit unui raport al Curtii de Conturi, in fiecare an, bugetul Casei de Asigurari de Sanatate este fraudat cu 8 milioane de euro, pentru analize si investigatii fictive.
Sursa: incont.ro