Pe podium la “Școală Europeană”: Excelență în educație
Patru școli vasluiene au primit titlul de “Școală Europeană”, trei dintre ele situându-se între primele zece din țară. Școala “Constantin Parfene” Vaslui a obținut cel mai mare punctaj la nivel național, Școala “Mihai Eminescu” Vaslui s-a situat pe poziția a treia, iar Colegiul “Marcel Guguianu” Zorleni, pe treapta a noua. Școala Draxeni s-a clasat pe locul 27 la nivel național, însă este singura unitate gimnazială din țară care a obținut titlul european pentru a patra oară consecutiv.
Învățământul vasluian se bucură de cele mai înalte aprecieri la nivel național, lucru remarcat și de premierul Victor Ponta, prezent la festivitatea de înmânare a titlului “Școală Europeană”. Dintre cele 65 de instituții premiate, patru sunt din județul Vaslui, determinându-l pe șeful guvernului să declare că “munca profesorilor, a elevilor este garanția cea mai bună pentru anii care urmează. Mi-aș dori să câștigați cât mai des și să faceți pagube la buget, care sunt dintre cele mai bune. Vreau să felicit pe toată lumea, în special pe cei de la care, noi de aici, ne-am fi așteptat mai puțin să aibă rezultate extraordinare, o școală gimnazială din Vaslui. N-aș fi pariat niciodată pe acest lucru. De aceea merită felicitări, încurajări și recunoașterea noastră, a tuturor”.
Școala “Constantin Parfene” Vaslui s-a situat în fruntea tuturor școlilor premiate, ocupând prima treaptă a podiumului, cu cel mai mare punctaj. Este pentru a doua oară când gimnaziul vasluian obține certificatul de “Școală Europeană”.
“Este rezultatul unei munci de echipă în care, în efortul nostru comun pentru a oferi o educație de calitate, am cules și roade: promovabilitate de 100% la evaluarea națională din anul școlar trecut, participări numeroase și premii la olimpiadele și concursurile școlare naționale, două proiecte Comenius în derulare, burse de formare Comenius/Grundtvig pentru profesorii noștri. Locul I pe țară și titlul de «Școală Europeană», obținut pentru a doua oară, ne obligă să continuăm activitățile care au dimensiune europeană, să implicăm mai mulți elevi și profesori, să aplicăm pentru a obține finanțare pentru alte parteneriate de colaboare prin noul program Erasmus^”, a declarat Daniela Nane, directoarea Școlii “Constantin Parfene”.
O altă unitate gimnazială pe podium a fost Școala “Mihai Eminescu” Vaslui. Pentru prima oară în concurs, instituția s-a situat pe locul trei la nivel național.
“Este o onoare pentru noi. Școala noastră este implicată în diferite activități și proiecte, în care promovăm valorile europene, toleranța, egalitatea de șanse și voluntariatul, acțiuni la care participă elevi, părinți și profesori”, a declarat Pavelina Tăune, directoarea Școlii “Mihai Eminescu”.
Între primele zece unități din țară care au obținut certificatul de “Școală Europeană” se numără și Colegiul “Marcel Guguianu” Zorleni, care a ocupat, după punctaj, locul nouă la nivel național.
Pe locul 27 s-a clasat Școala Draxeni, care se remarcă prin faptul că a obținut titlul pentru a patra oară, fiind, de altfel, singura unitate gimnazială din țară care se mândrește cu o asemenea performanță.
“Reprezintă cea mai mare performanță pentru învățământul vasluian. Niciodată nu am avut atâtea școli pe podium. Sunt extraordinar de mândră, iar rezultatele acestor școli ne obligă să menținem ștacheta la același nivel. Felicitări tuturor”, a declarat Gabriela Plăcintă, inspectorul general al Inspectoratului Școlar Județean Vaslui.
La eveniment au participat Angela Filote, șefa Reprezentanței Delegației Comisiei Europene în România, președinții comisiilor parlamentare pentru învățământ, știință, tineret și sport – Ecaterina Andronescu și Angel Tîlvar, ministrul fondurilor europene – Eugen Teodorovici, ministrul afacerilor externe – Titus Corlățean, elevii, profesorii, directorii și coordonatorii de proiecte din școlile care au primit distincția.
Reprezentanții unităților de învățământ premiate au primit o diplomă și o plachetă, precum și un premiu de 5.000 de lei, sumă care va fi utilizată pentru dotarea cu materiale didactice.