Business

ASF: Fondurile de pensii private, in pericol din cauza lipsei cronice de lichiditate a Bursei de Valori Bucuresti

Lipsa cronica de lichiditate a Bursei de Valori Bucuresti ar putea crea probleme administratorilor fondurilor de pensii private, care, conform legislatiei, au obligatia sa plaseze o parte din active in titluri cotate pe piata de capital, adeclarat Ion Giurescu, vicepresedinte al ASF.

„Una dintre problemele sistemului de pensii private o constituie lipsa cronica de lichiditate a Bursei de Valori Bucuresti, care, in viitor, ar putea crea probleme administratorilor fondurilor de pensii private in privinta respectarii politicii de plasamente. Impreuna cu asociatia de profil, APAPR, lucram sa dezvoltam instrumente de plasament astfel incat sa participam la dezvoltarea economica a Romaniei. In aproximativ trei ani, daca nu facem acest lucru, este posibil sa iasa bani din tara pentru a fi investiti in alte zone ale Europei”, a declarat, luni, vicepresedintele pentru pensii private al Autoritatii de Supraveghere Financiara (ASF), Ion Giurescu, citat de Mediafax.
Potrivit legislatiei, administratorii pot investi activele gestionate in valori mobiliare tranzactionate pe piete reglementate si supravegheate din Romania, statele membre ale Uniunii Europene sau apartinand spatiului economic european, in procent de pana la 50% din valoarea totala a activelor fondului de pensii.
De asemenea, pot fi realizate plasamente in obligatiuni si alte valori mobiliare, tranzactionate pe piete reglementate si supravegheate, emise de autoritatile administratiei publice locale din state terte, in procent de pana la 10% din valoarea totala a activelor fondului de pensii.
Potrivit vicepresedintelui APAPR, Mihai Coca-Cozma, fondurile de pensii private vor dispune de aproximativ 500 milioane de euro, in urmatorii doi ani, pentru a participa la oferte publice de actiuni si obligatiuni corporative.
Datele BVB arata ca in 2013 valoarea medie zilnica a tranzactiilor s-a situat la 44,79 milioane de lei, comparativ cu 29,74 milioane de lei in urma cu un an.
Fondurile de pensii prezente pe Pilonul II au primit in luna mai contributii de aproximativ 306 milioane de lei.
Activele fondurilor de pensii private obligatorii (Pilonul II) au ajuns la 15,46 miliarde de lei (3,47 miliarde de euro), potrivit datelor Asociatiei pentru Pensiile Administrate Privat din Romania (APAPR).
In perioada mai 2008 – mai 2014, fondurile de Pilon II au primit in administrare de la participanti (prin intermediul Casei Nationale de Pensii Publice si a Casei de Pensii Sectoriale a MApN) contributii in suma totala de 12,49 miliarde de lei. In perioada analizata, Pilonul II a inregistrat un randament mediu anual de 11,2% (calculat conform standardelor internationale).
Din activele nete de 15,45 miliarde de lei, peste doua miliarde de lei sunt in prezent investiti direct in 35 de companii romanesti listate pe Bursa de Valori de la Bucuresti (BVB). Astfel, fondurile de pensii de Pilon II asigura circa 10% din lichiditatea medie zilnica a tranzactiilor bursiere.
La sfarsitul anului 2013, cele mai importante cinci detineri ale fondurilor de Pilon II erau la Fondul Proprietatea – 294,6 milioane de lei, Petrom – 265,6 milioane de lei, Romgaz – 258,7 milioane de lei, Banca Transilvania – 200,5 milioane de lei si Transgaz (129,8 milioane de lei).
Sursa: incont.ro

Review Overview

User Rating: Be the first one !

Related Articles

Back to top button