Home » Social » Astronomii bârlădeni au surprins o cometă și o galaxie

Astronomii bârlădeni au surprins o cometă și o galaxie

Grație unui telescop performant, coordonatorul Observatorului Astronomic din Bârlad a putut surprinde pe cerul orașului Cometa C/2012 K1 (PANSTARRS), descoperită în urmă cu doi ani, în Hawaii. În imaginea extrem de rară, apare și Galaxia NGC 3726, aflată la zeci de milioane de ani lumină de Pământ.

O nouă performanță a fost reușită de astronomii din cadrul Observatorului Astronomic Bârlad. După ce, la începutul anului, au surprins, în premieră națională, mai multe imagini cu Supernova 2014J, abia descoperită, zilele trecute, au reușit să fotografieze o cometăși o galaxie. Este vorba despre Cometa C/2012 K1 (PANSTARRS), descoperită pe 17 mai 2012, de Observatorul Astronomic PANSTARRS din Hawaii, și Galaxia NCG 3726, aflată pe teritoriul constelației Ursa Mare.

„În dimineața zilei de 21 mai, la Observatorul Astronomic din Bârlad, a fost realizată o imagine rară, respectiv Cometa C/2012 K1 (PANSTARRS). Această cometă va ajunge la periheliu (va fi cel mai aproape de Soare) pe 27 august 2014, la o distanță de aproximativ 157 milioane kilometri. În momentul realizării imaginii, cometa se afla aparent aproape de o galaxie îndepărtată – NGC 3726. Este o frumoasă galaxie spirală barată situată la 55 milioane ani lumină de noi, pe teritoriul constelației Ursa Mare. Imaginea a fost realizată din mai multe cadre combinate color: 10 luminanță, 5 roșu, 5 verde, 5 albastru. Prelucrarea s-a făcut destul de dificil, deoarece cometa se mișca destul de repede în timpul realizării imaginilor”, ne-a declarat muzeograful Dumitru Ciprian Vîntdevară.

Reamintim că, în decembrie, o echipă din cadrul Observatorului Astronomic din Bârlad a vizualizat și fotografiat cometa C/2013 R1 (Lovejoy), descoperită pe 7 septembrie 2013. Ulterior, pe 30 ianuarie, muzeograful Dumitru Ciprian Vîntdevară, coordonatorul Observatorului Astronomic din cadrul Muzeului „Vasile Pârvan” Bârlad, a reușit să surprindă, în premieră națională, mai multe imagini cu Supernova 2014J, descoperită la jumătatea lunii ianuarie. Explozia stelară a fost descoperită, din întâmplare, de mai mulți studenți britanici coordonați de astronomul Steve Fossey, în timpul unui workshop de 10 minute, desfășurat în locul obișnuitei ore de astronomie. Galaxia M 82, unde se aflăși Supernova 2014J, este tot pe teritoriul constelației Ursa Mare, la aproximativ 12 milioane de ani lumină distanță de Pământ.

Grație unui telescop performant, coordonatorul Observatorului Astronomic din Bârlad a putut surprinde pe cerul orașului Cometa C/2012 K1 (PANSTARRS), descoperită în urmă cu doi ani, în Hawaii. În imaginea extrem de rară, apare și Galaxia NGC 3726, aflată la zeci de milioane de ani lumină de Pământ. O nouă performanță a fost reușită de astronomii din cadrul Observatorului Astronomic Bârlad. După ce, la începutul anului, au surprins, în premieră națională, mai multe imagini cu Supernova 2014J, abia descoperită, zilele trecute, au reușit să fotografieze o cometăși o galaxie. Este vorba despre Cometa C/2012 K1 (PANSTARRS), descoperită pe 17 mai 2012,…

Review Overview

About Mihai Vasile

x

Check Also

Primăriile vasluiene nu mai au bani pentru plata indemnizațiilor persoanelor cu handicap

Primăriile din județul Vaslui încep să rămână fără resurse ...

Speranțe mari pentru 49 de comunități vasluiene. Investiții de 161 milioane euro în sistemul de apă și canal

de Dănuț CIOBANU  Marele program de apă și canal ...

Vești bune de la SC Aquavas. Vasluienii vor putea plăti facturile și transmite indexul online

SC Aquavas SA Vaslui are în curs de implementare ...