Home » Justitie » A băut până a intrat în comă alcoolică

A băut până a intrat în comă alcoolică

Un bârlădean care mai are jumătate de an până la majorat a vrut să petreacă în stil mare de Ziua Internațională a Copilului. Fără să se gândească la consecințe, puștiul a consumat băuturi alcoolice până când i s-a făcut rău. Noroc de prietenii cu care se afla în acel moment și care și-au dat seama că adolescentul nu se simte bine. Aceștia au sunat imediat la numărul de urgență 112 și au solicitat o ambulanță. Un echipaj medical i-a acordat primele îngrijiri, după care l-a transportat, în comă alcoolică, la Spitalul de Urgență „Elena Beldiman” Bârlad.

„Pe 1 iunie, în jurul orei 2.30, la Compartimentul de Primire Urgențe – Pavilionul de Pediatrie, a fost adus, în stare comatoasă, un minor în vârstă de 17 ani și 6 luni, cu intoxicație alcoolică. I-au fost făcute analizele medicale corespunzătoare și i s-au administrat perfuzii cu glucoză și tot tratamentul conform protocolului, astfel că, după câteva ore, a ieșit din comă. Dimineață, pe la ora 09.00, a părăsit Compartimentul de Primire Urgențe”, ne-a spus Adrian Gheorghiu, din cadrul spitalului bârlădean.

Deși nu a rămas internat în spital sub supravegherea medicilor, adolescentului i s-a recomandat consiliere psihologică.

Adriana ȘUȘNEA

Un bârlădean care mai are jumătate de an până la majorat a vrut să petreacă în stil mare de Ziua Internațională a Copilului. Fără să se gândească la consecințe, puștiul a consumat băuturi alcoolice până când i s-a făcut rău. Noroc de prietenii cu care se afla în acel moment și care și-au dat seama că adolescentul nu se simte bine. Aceștia au sunat imediat la numărul de urgență 112 și au solicitat o ambulanță. Un echipaj medical i-a acordat primele îngrijiri, după care l-a transportat, în comă alcoolică, la Spitalul de Urgență „Elena Beldiman” Bârlad. „Pe 1 iunie, în…

Review Overview

User Rating: Be the first one !