Vasluiul, suprasaturat de farmacii
În municipiul Vaslui nu se mai poate deschide nicio unitate farmaceutică, singura șansă pentru agenții economici care vor să investească într-o farmacie fiind cumpărarea unei licențe de la o farmacie deja existentă.
Conducerea Casei Județene de Asigurări de Sănătate (CJAS) susține că există persoane care doresc să deschidă farmacii, dar că, potrivit normelor legale, există o limită dată de numărul de locuitori, limită care la Vaslui a fost atinsă. „Din punctul de vedere al Ministerului Sănătății și al autorizațiilor, Vasluiul e un oraș închis pentru farmacii. Nu se mai pot deschide pentru că numărul limită a fost atins. Fiecare farmacie are o licență. E un bun care se comercializează. În mediul rural e liber la farmacii pentru toată lumea”, a declarat Simona Polak, președintele CJAS Vaslui. În prezent, în municipiul Vaslui sunt 30 de farmacii, la Bârlad – 19, la Huși – 9, la Murgeni o farmacie, la Negrești – trei astfel de unități, iar în mediul rural – trei. Criteriul demografic presupune ca o farmacie să fie arondată la 3.500 de locuitori în municipiile reședință de județ și la 3.000 de locuitori în celelalte orașe. Municipiul Vaslui are 55.407 de locuitori.